ComunicatCONSUMUL DE DROGURI NE PRIVEȘTE PE TOȚI! 

CONSUMUL DE DROGURI NE PRIVEȘTE PE TOȚI! 

-

- Advertisment -

Specialiștii antidrog au desfășurat, în perioada 1 – 5 aprilie a.c., peste 800 de activități preventive, la nivel național, de care au beneficiat peste 20.000 de elevi și 1300 de profesori. 

Astfel, specialiștii ANA au desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri, atât în cadrul unităților de învățământ gimnaziale, cât și în licee, separat, pe categorii de vârstă, temele abordate vizând conştientizarea riscurilor asociate consumului de droguri și dezvoltarea abilităților de a face față presiunii grupului.  

De asemenea, specialiștii antidrog au răspuns întrebărilor și curiozităților elevilor legate de consumul și dependența de droguri, oferindu-le acestora informații validate științific și adaptate nivelului lor de înțelegere. 

Totodată, peste 1.300 de profesori, consilieri școlari și directori de scoli au beneficiat de sesiuni de pregătire în domeniul antidrog. 

Reamintim că prevenirea consumului de droguri reprezintă o prioritate a Agenției Naționale Antidrog, iar campaniile, proiectele şi intervenţiile de prevenire au ca obiectiv principal informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei şcolare, generale şi a grupurilor vulnerabile, cu privire la efectele consumului de droguri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you