ComunicatIGSU - 25 de persoane salvate în ultimele 24...

IGSU – 25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

În data de 27 martie 2024, pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor peste 1.500 situații de urgență, înregistrate la nivel național. Astfel, din totalul intervențiilor, 1.241 cazuri au fost gestionate de echipajele SMURD, în urma cărora 1.243 persoane au fost asistate medical. 

Concomitent, colegii noștri au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 133 incendii, 74 dintre acestea au fost înregistrate la arderi de vegetație, suprafața de teren afectată fiind de peste 160 ha. 

Totodată, salvatorii au gestionat 186 misiuni pentru protecția comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate 25 persoane aflate în situații critice au fost salvate. 

De asemenea, în decursul zilei de ieri, au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 5 mesaje privind prezența animalelor sălbatice în județele Argeș, Mureș și Harghita și 1 mesaj privind dispariția unui minor în județul Argeș.  

În continuare, salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns. 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea noii variante a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. 

Împreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență! 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you