Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene. Miza este uriașă pentru România și pentru viitorul Europei.
Bugetul european pentru anul 2027 este ultimul din actualul exercițiu financiar multianual. În același timp, negociem deja viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034.
Sunt două negocieri strâns legate între ele, într-un context complicat. Statele membre vor să limiteze cheltuielile, în timp ce Europa trebuie să investească mai mult în securitate, competitivitate, agricultură, educație, sănătate și dezvoltarea regiunilor.
Nu putem construi o Europă mai puternică folosind tot mai puține resurse.
După negocieri lungi și dificile, am reușit, alături de echipa Parlamentului European, să obținem fonduri suplimentare pentru priorități importante, inclusiv pentru domenii de interes direct pentru România: securitatea la Marea Neagră, protecția civilă, securitatea cibernetică, infrastructura, energia, educația și sănătatea.
Dar discuțiile sunt departe de a se încheia.
Marea confruntare va fi pentru viitorul buget european 2028-2034. Acolo se decide câți bani vor fi disponibili pentru România în următorii șapte ani, ce se întâmplă cu fondurile pentru dezvoltarea comunităților locale și pentru fermieri, dar și cum vom finanța noile priorități europene.
Ca vicepreședinte al Parlamentului European și coordonator al grupului de lucru al social-democraților europeni privind viitorul buget, susțin o poziție fermă: nu trebuie să acceptăm ca noile priorități europene să fie finanțate prin reducerea fondurilor pentru agricultură, coeziune și investițiile de care România are nevoie.
În acest videoclip explic ce am obținut în negocierile pentru 2027, de ce discuțiile cu statele membre sunt atât de dificile și care sunt mizele pentru România.
Banii europeni nu vin de la sine. Se negociază, se apără și se câștigă. Iar România trebuie să fie la masa negocierilor, nu să afle la final ce au decis alții.
Câteva cifre despre bugetul obținut de echipa de negociere:
Securitate și protecție civilă
Fondul pentru securitate internă: +10 milioane € care ar putea să meargă spre activitatea Hubului de securitate maritimă de la Marea Neagră pentru anul viitor, pe componenta civilă de securitate internă
Mecanismul european de protecție civilă / rescEU: +13,5 milioane € pentru intervenții mai rapide în situații de urgență
Digital Europe: +1 milion € care pot să meargă spre o capacitate operațională mai mare la Centrul european de competențe în securitate cibernetică (ECCC) de la București
Educație și tineri
Erasmus+: +14 milioane € pentru mai multe burse și oportunități pentru tineri
Cercetare și sănătate
Horizon Europe: +21,5 milioane € care ar putea să meargă spre cercetarea pentru cancer, cu atenție specială pentru cancerele copiilor și adolescenților și pentru cancerele rare, și spre cercetare care ajută agricultura să reziste la secetă și lipsa apei
EU4Health: +1 milion € care ar putea să meargă spre Planul european de combatere a cancerului, inclusiv cancerul la copii și adolescenți, acces mai bun la medicamente esențiale și inovatoare și mai puține crize de medicamente
Infrastructură
Connecting Europe Facility, transport: +17,5 milioane € pentru finanțarea proiectelor de infrastructură
Connecting Europe Facility, energie: +5 milioane € pentru investiții în domeniul energiei
IMM-uri
Single Market Programme: +7 milioane € care merg spre IMM-urile și destinațiile turistice din regiunile de pe flancul estic afectate de război și de insecuritate
Statul de drept
Parchetul European (EPPO): +2 milioane € care merg spre creșterea capacității de operare
Republica Moldova și vecinătatea estică
Parteneriatul estic / Republica Moldova: +13 milioane € / +1 milion €, resurse care merg spre autoritățile locale, societatea civilă și presa din Republica Moldova, reziliența democratică și cibernetică, combaterea dezinformării și pregătirea pentru aderare


