În urma alegerilor din ultimii doi ani, actuala guvernare are întreaga verticală a puterii, de la președinție și până la primării și consilii locale. Acest câștig electoral aproape unic în cei 32 de ani de independență (doar comuniștii au mai avut așa majorități) a fost posibil, pe de o parte, datorită enormului capital de încredere, dar și de speranțe pe măsură, a populației din Moldova, iar pe de altă parte, strategiei electorale foarte eficiente a PAS (inclusiv a Maiei Sandu). Această strategie s-a bazat și pe o linie de comunicare pe care partidul s-a pliat inteligent pe așteptările – altminteri îndreptățite – ale oamenilor. Deși, judecând retrospectiv, cu cât ridici ștacheta mai sus, cu atât ești judecat mai aspru dacă nu performezi.
După care a urmat o continuă zi a plății. Dublată, cu adevărat ghinionist pentru actuala putere, de tot soiul de crize, care mai de care mai dificil de manageriat pentru o țară mică, săracă și coruptă, cu resurse extrem de limitate. Criza pandemică, criza de securitate declanșată de agresiunea Rusiei în Ucraina, criza refugiaților, criza energetică, criza economică: cea mai mare inflație din Europa, cca. 35%, dublată de criza de lichidități. Nu mai vorbim de criza politică pe care o tot zgândără, de 9 luni încoace, ba separatiștii, ba unii din autonomia găgăuză, ba cei din partidul fugarului Șor sau din partidul socialist – toate acestea reprezentând forme ale coloanei a V-a ruse din Basarabia. Deci, actuala guvernare nu avea cum să nimerească într-un context mai nefavorabil. Ceea ce, desigur, nu este vina ei. Și, personal, nici nu pun la îndoială buna credință a foarte multor oameni din PAS, de la toate eșaloanele puterii.
Ceea ce ridică însă multe semne de întrebare sunt alte câteva aspecte, dincolo de dorința sinceră de a îndrepta lucrurile. În primul rând, competența. Sau, dacă vreți, performanța. Paradoxal, guvernarea PAS are atât circumstanțe atenuante (vezi crizele care au picat toate odată pe bietele lor capete), cât și circumstanțe agravante (vezi deținerea întregii puteri, atât formale cât și informale). Acestea din urmă nu permit actualei puteri să mai dea vina, ca de obicei, pe piedicile oponenților politici. Iar apelul la ”greaua moștenire” (boală tipic românească) pur și simplu nu mai ține. Lumea s-a săturat de asta și vrea, pe bună dreptate, soluții, nu scuze și pretexte. Faptul că unii dintre factorii de decizie de la vârful puterii au studii solide în străinătate, făcute pe bune, este îmbucurător. Faptul că alții și-au lăsat joburi bine plătite sau cariere promițătoare în Occident pentru a reveni în țară ca să o ridice, este chiar înduioșător. Dar toate astea sunt, ca în matematică, condiții (poate) necesare, dar nu suficiente. În același timp, se vede cu ochiul liber și se constată zilnic, la moduri dintre cele mai concrete, că actuala echipă este departe de a străluci, din punctul de vedere al eficienței deciziilor luate, al comunicării – unde stau chiar jalnic, cu secretomania asta tipic moldovenească, dar de sorginte sovietică – și, aș îndrăzni să spun, mai ales din punctul de vedere al unui concept clar de dezvoltare, a unei strategii pe termen lung, al unui proiect de țară care să reușească să adune toate forțele sănătoase și creatoare ale Moldovei. Așadar, un risc imediat, augmentat de contextul regional total nefericit, ar fi ca actualul guvern să se prăbușească din prea multă incompetență. Qui prodest?
În același timp, în afara PAS-ului și a celor afiliați lui mai sunt, slavă Domnului, o mulțime de profesioniști, de oameni onești, harnici și pricepuți. Realitatea din Moldova pur și simplu nu permite PAS-ului să confiște pentru sine sintagma de ”oameni buni”, ca și când aceștia se pot regăsi doar în interior. Deși mulți brodează în acest sens, este o infatuare care pică în ridicol aceea de a afirma că ”extra PAS, nulla salus”. (Apropo, chestia aia că președintele, odată ales, iese din partidul care l-a susținut și devine, peste noapte, echidistant și deopotrivă ocrotitor al tuturor cetățenilor, este o poveste frumoasă pe hârtie, și atât. Iar asta e valabil nu doar pentru Moldova, ci și la case mai mari. Aia cu arbitrul cu adevărat imparțial, deasupra tuturor partidelor, este valabilă doar în monarhiile constituționale, dar n-avem noi românii atâta minte pentru asta…). S-a putut observa o greșeală de manual, înainte de alegeri: alienarea foștilor sau potențialilor aliați ai actualului partid de guvernământ. Felul în care a fost tratat PLDM-ul (din care, le place sau nu s-o recunoască, unii dintre actualii politicieni de la putere își trag seva și își datorează botezul în politică), felul în care au rupt, de facto, alianța ACUM, maniera în care au îndepărtat PDA-ul până l-au împins în irelevanță, toate acestea sunt bune exemple în practica politică de cum NU se face. Nu fac aici judecăți de valoare asupra calității guvernărilor din care și PLDM, și PPDA au făcut, mai mult sau mai puțin, parte. Asta este altă poveste. Dar felul în care unii din actualii conducători i-au tratat pe cei de mai sus a fost pe cât de neelegant, pe atât de neinspirat politic. Nu cei de pe spectrul de dreapta erau/sunt adversarii naturali ai galbenilor, ci cei de stânga, anti-occidentali și filoruși. Pe cei de dreapta, dacă nu vrei să ți-i ții aproape, măcar nu-i umili. Se numește Pact de neagresiune electorală. Termenul ar trebui să fie destul de cunoscut în stânga Prutului… În fine, PLDM-ul și PPDA-ul țin, de facto, de trecut. Dar putem spune că nici prezentul orientat spre viitor nu arată mai promițător din acest punct de vedere. Săgețile îndreptate deja, în ultimele săptămâni, asupra unor personalități sau organizații, inclusiv politice (dar nu numai), vorbesc în acest sens. Care persoane sau entități critică UNELE măsuri ale guvernării nu de pe poziții stângiste, rusofile, ieftin-populiste, ci de pe poziții pro-europene și pro-românești. Așadar, o critică real-constructivă, urmată de propuneri și soluții concrete. Voi da un singur exemplu (dintre multele), dar relevant: o echipă recent apărută pe piața politică a Moldovei (mă refer la CUB, cu un buchet de profesioniști dovediți) propune spații comune de integrare Moldova – România. Adică, dincolo de dezbateri înalt-academice sau de țipături unioniste de galerie, domnul Igor Munteanu și echipa sa propun niște pași concreți cu beneficii imediate pentru toți românii. Ăstimp, actuala guvernare care știe să ceară sprijinul Bucureștiului la fiecare 5 minute, dar care tace chitic când e vorba de lucruri banale (limbă română în Constituție, un singur popor în două țări, etc.), ”asistă” la câștigarea licitației construcției liniei electrice de 400 Kw, Isaccea – Chișinău, câștigată controversat de o obscură companie indiană, în defavoarea uneia românești. Cred că exemplul este grăitor. Din păcate, nu singurul. Și, apropo de sprijinul cerut, de asemenea, Bruxelles-ului: oare controlul excesiv și sugrumător de care mass-media din Moldova are în continuare parte, reprezintă o abordare nouă, profund democratică, și în liniile cu cerințele UE? Oare acest tip de îmbrățișare a presei, atât de sufocantă, este ceea ce garnitura actuală a promis Comisiei Europene?
Să ne înțelegem: rolul opoziției nu este doar acela de a critica puterea. Ci și de a o influența, în sensul bun. Este absolut democratic, ba chiar ultraliberal, în accepțiunea largă a termenului. Nici un președinte, al nici unei țări, nu își poate aroga similitudini cu Regele Soare. În mod similar, nici un partid politic nu este depozitarul TUTUROR oamenilor buni, frumoși, deștepți, onești și super-profesioniști. A susține că ”ai noștri” sunt O.K., iar toți ceilalți sunt fie inamici, fie vânduți dușmanului, înseamnă ori a nu pricepe nimic din jocul politic, ori a fi interesat personal (și material). Ar fi înțelept deci, din partea actualilor guvernanți, să nu repete greșelile vechilor guvernanți, pentru ca PAS să nu devină un PLDM redivivus. Sau să nu fie perceput astfel. Nici României nu îi este util ca PAS să repete erorile PLDM-ului până la identificarea cu acesta. Pentru că în politică, place sau nu, ”perception makes reality”. Și dacă lucrurile vor sta așa, fie peste un an, fie cel târziu în 2025, care vor putea fi aliații actualilor responsabili? Că de alienat au știut să și-i alieneze pe toți până acum. E ușor să arzi poduri – orice prost ori nebun poate face asta. E mai greu să le construiești și să le întreții. Think about it!
Cazimir Țino
