Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut luni, 15 iunie 2026, o convorbire telefonică cu viceprim ministrul și ministrul afacerilor externe al R.I. Pakistan, Mohammad Ishaq Dar.
Cei doi oficiali au discutat despre stadiul eforturilor de mediere a conflictului din Orientul Mijlociu, inclusiv acordul-cadru dintre SUA și Iran privind încetarea ostilităților militare și perspectivele redeschiderii Strâmtorii Ormuz, precum și calendarul preconizat pentru semnarea acestuia.
Ministrul Oana Țoiu a evidențiat rolul esențial al R.I. Pakistan în procesul de mediere, alături de contribuția țărilor din regiune – Arabia Saudită, Qatar, Turcia, Egipt – la eforturile de dezescaladare, precum și sprijinul acordat de ONU și UE.
A punctat, totodată, participarea României la eforturile diplomatice internaționale destinate redeschiderii Strâmtorii Ormuz.
Cei doi oficiali au discutat și despre pregătirile pentru ceremonia de semnare a acordului-cadru dintre SUA și Iran, planificată pentru 19 iunie 2026, precum și despre etapele viitoare ale negocierilor, inclusiv aspectele tehnice privind dosarul nuclear, în cadrul căruia este relevant rolul României de viceguvernator al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
De asemenea, interlocutorii au evidențiat obiectivele comune privind contribuția la reducerea prețurilor la energie și asigurarea accesului în timp util la îngrășăminte agricole, cu impact asupra piețelor alimentare globale.
Ministrul român de externe a subliniat necesitatea menținerii coordonării și implicării internaționale, precum și importanța stabilității regionale.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relații cu Mass-Media


