EducațieGabriela Firea - amendamente pentru tineri, copii şi creatori

Gabriela Firea – amendamente pentru tineri, copii şi creatori

-

- Advertisment -

Am propus amendamente pentru tineri, copii şi creatori, care au fost votate de către colegii eurodeputați din Comisia CULT a Parlamentului European.

Vor intra în vigoare două dosare esențiale pentru viața tinerilor și a comunităților noastre, respectiv pe Fondul Social European și Garanția pentru Tineret.

M-am implicat direct în ambele documente, iar amendamentele pe care le-am depus au fost incluse cu succes în textele finale.

Ce am schimbat la Fondul Social European:

Am cerut ca banii europeni să ofere o plasă de siguranță reală în fața noilor tehnologii. Am obținut susținere pentru educația digitală și protejarea tinerilor, a copiilor, a persoanelor vulnerabile și a seniorilor împotriva manipulării și a dezinformării online.

Am obținut mai mult și pentru oamenii care muncesc în cultură și în sectoarele creative. Să fim sinceri, un freelancer trăiește adesea de pe o zi pe alta, fără stabilitate financiară. Acești oameni au nevoie urgentă de protecție socială, de condiții corecte de muncă și de sprijin pentru recalificare acum, mai ales acum, când inteligența artificială schimbă totul.

Ce am schimbat radical la Garanția pentru Tineret:

Avem o generație întreagă de tineri vulnerabili care nu merg nici la școală și nici nu au un loc de muncă. Adevărul este că un tânăr debusolat nu va merge niciodată de bunăvoie la un ghișeu rece ca să completeze un dosar de șomaj. Instituțiile și canalele de comunicare clasice, pur și simplu, nu ajung la ei.

Pentru ei, am cerut și am obținut o schimbare clară de abordare. Am propus ca bibliotecile, muzeele, centrele de tineret și organizațiile culturale locale să devină oficial puncte de sprijin și de contact timpuriu pentru acești tineri! Mai ales în satele sărace sau în cartierele urbane defavorizate, aceste spații vor fi puntea lor de salvare, un locul unde sunt ascultați, își recapătă încrederea și primesc ajutor concret ca să se întoarcă la școală sau să își găsească de muncă.

Un alt punct la care țin enorm este dedicat tinerilor din mediul rural și din zonele care se depopulează. Pentru ei, am introdus măsuri clare care finanțează meșteșugurile tradiționale și patrimoniul viu. Prin ucenicie și mentorat, le oferim șansa să dezvolte mici afaceri din producția locală. Așa le dăm, de fapt, un motiv real să rămână și să muncească la ei acasă.

Aceste amendamente au fost rezultatul discuțiilor directe cu tineri, cu profesori, cu oameni din cultură și cu familii din comunitățile noastre.

Voi continua, cu fiecare demers, să aduc fondurile europene cât mai aproape de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you