ȘtiriDIRECȚIA DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE, DE 29 DE...

DIRECȚIA DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE, DE 29 DE ANI ÎN LUPTĂ CU INFRACȚIONALITATEA

-

- Advertisment -

Direcția de Combatere a Criminalități Organizate din cadrul Poliției Române a împlinit 29 de ani de activitate. Polițiștii acestei structuri au soluționat unele dintre cele mai importante dosare cu care s-a confruntat Poliția Română, în domeniul criminalității organizate.

În anul 1993, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost înființată Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, structură de elită, în scopul combaterii criminalității informatice, traficului de droguri și analizării acestora, investigării infracțiunilor de terorism, combaterii grupurilor de criminalitate organizată, investigării financiare a grupărilor infracționale, precum și combaterii falsurilor de monedă.

La nivel teritorial, în prezent, există 15 brigăzi, 28 de servicii și 4 laboratoare de analiză și profil al drogurilor, cu aceleași linii de muncă existente la nivelul structurii centrale.

Pentru destructurarea grupărilor, Direcţia de Combatere a Criminalității Organizate cooperează cu structuri similare din alte ţări, precum şi cu organisme internaţionale abilitate, rezultatele obținute fiind apreciate de partenerii internaționali.

Numai anul trecut, polițiștii din structurile de combatere a criminalității organizate au indisponibilizat 4,6 kilograme de aur și bijuterii din aur, 834 de imobile, 996 de autoturisme, 83 de arme de foc, 24.781.396 de țigarete, 50.206 kilograme de tutun vrac, 120 de kilograme de exploziv, dar și monedă falsă, în valoare de 420.240 de lei, 630.515 euro, 750.935 de dolari americani și 9.895 de lire sterline.

Totodată, au fost confiscate aproape 3 tone de droguri, dintre care 2.326,6 kilograme de droguri de mare risc, 506,1 kilograme de droguri de risc și 57.389 de comprimate diverse, fiind identificate 135 de culturi ilegale (dintre care 61 indoor).

De asemenea, în urma acțiunilor desfășurate de polițiștii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. sau în acţiunile proprii de urmărire penală, au fost instituite sechestre asigurătorii, ori au fost ridicați, în vederea confiscării, 7.772.070 de lei, 3.692.470 de euro și 170.323 de dolari americani.

În anul 2021, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate  au derulat 1.633 de acțiuni operative, precum și 574 de acțiuni de amploare.

În cadrul acțiunilor operative, au fost efectuate 5.328 de percheziții domiciliare și au fost reținute 2.124 de persoane.

Totodată, măsura arestării preventive a fost dispusă pentru 1.566 de persoane, iar cea a controlului judiciar față de 865 de persoane.

Soluționarea cu celeritate a cauzelor de criminalitate organizată se realizează în echipe formate din polițiști de combatere a criminalității organizate și procurori D.I.I.C.O.T.

La mulți ani, polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate, felicitări pentru rezultate și succes în activitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli pline de oameni care lucrează deja cu tehnologia, construiesc companii...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de echilibru, calm și responsabilitate. Este momentul să lăsăm...

Investiții sigure și avantajoase: MF lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 01 octombrie 2026

Județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de ieri, două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Must read

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât...

You might also likeRELATED
Recommended to you