SănătateChirurgie estetica fara drept de practică

Chirurgie estetica fara drept de practică

-

- Advertisment -

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la data de 1 februarie a.c., o percheziție la o locație situată în municipiul Cluj-Napoca, activitățile fiind derulate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, s-ar fi promovat în mediul online sub falsa calitate de medic și ar fi efectuat activități medicale estetice la respectiva locație, fără a deține atestatele legale, cu sprijinul unui alt bărbat, în vârstă de 32 de ani.

În urma percheziției, au fost descoperite și indisponibilizate substanțe utilizate în cadrul intervențiilor estetice și consumabile medicale (seringi).

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj și al Direcției Operațiuni Speciale.

În cauză, sunt continuate cercetările, fiind efectuate totodată activități în vederea identificării persoanelor cărora bărbatul le-ar fi realizat respectivele intervenții, precum și pentru stabilirea prejudiciilor cauzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli pline de oameni care lucrează deja cu tehnologia, construiesc companii...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de echilibru, calm și responsabilitate. Este momentul să lăsăm...

Investiții sigure și avantajoase: MF lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 01 octombrie 2026

Județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de ieri, două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Must read

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât...

You might also likeRELATED
Recommended to you