ComunicatMesajul ministrului de externe Oana Țoiu de Ziua Independenței...

Mesajul ministrului de externe Oana Țoiu de Ziua Independenței Naționale a României

-

- Advertisment -

În 1877, pentru a putea spune că suntem o țară, a trebuit să ne câștigăm existența printr-un război de independență.

În 1989, ca să putem spune că suntem liberi de tiranie, am trecut printr-o revoluție.

În 2026 suntem liberi, independenți și avem cei mai puternici aliați din istoria noastră. Tocmai de aceea este atât de ușor ca unii să uite cât au costat toate aceste lucruri pe care astăzi le luăm ca fiind de la sine înțelese.

Și tocmai pentru că luăm independența și libertatea „de-a gata”, unii au început să-și inventeze lanțuri imaginare: „Suntem colonie”, „suntem ocupați”, „suntem vânduți”, încercând să-i convingă pe cei din jur că independența deja câștigată nu ne-ar aparține, de fapt. Este o minciună construită din teama de puterea pe care o are și pe care o poate avea, în realitate, România.

O țară cu un PIB de 400 de miliarde, cu o armată care participă umăr la umăr cu ceilalți aliați NATO la securitatea colectivă, a șasea țară din Uniunea Europeană și o ancoră regională ca partener de tranziție; o țară ai cărei cetățeni dețin unul dintre cele mai puternice pașapoarte din lume — ilustrând astfel respectul reciproc în raport cu celelalte state — o țară cum este România astăzi nu are de ce să permită nimănui să îi ciobească mândria independenței câștigate și construite de generații.

Generația de la Plevna nu și-a permis acest lux; înaintașii noștri au făcut ceva mult mai greu și ne-au câștigat independența atunci când nu o aveam. Noi avem datoria să o întărim prin reconstruirea încrederii între noi, aici, acasă.

România trebuie ca, după 149 de ani, să înțeleagă pe deplin ce înseamnă cuvântul pe care îl sărbătorește astăzi.

Independența înseamnă puterea de a sta în fața cetățenilor tăi cu responsabilitatea deplină a deciziilor luate pentru viitor și de a sta între națiuni suverane pentru a construi împreună un viitor bun.

Independența nu a însemnat niciodată izolare, ci putere și responsabilitatea propriului drum.

La mulți ani, România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you