Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai bune, apă și canalizare, școli și spitale modernizate, digitalizare, investiții și locuri de muncă.
Urmează o perioadă decisivă pentru România. La nivel european se pregătește viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2028-2034, iar vocea autorităților locale trebuie să fie auzită. Avem nevoie de resurse consistente pentru dezvoltarea regiunilor, dar și de reguli mai simple, astfel încât primăriile să poată transforma mai repede finanțarea europeană în proiecte concrete.
Despre aceste priorități am discutat la Parlamentul European cu un grup de aleși locali din județul Neamț, condus de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa. Am vorbit și despre problemele specifice județelor din Nord-Est și despre soluțiile europene care pot contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare.
Pentru mine, Europa trebuie să se vadă în fiecare comunitate: într-un drum mai bun, într-o școală modernizată, într-un spital dotat, într-o investiție nouă și în servicii publice mai bune.
Voi continua să susțin la nivel european interesele comunităților locale din România și accesul lor la fondurile necesare pentru dezvoltare. Europa se construiește și de la nivel local, prin proiecte care schimbă concret viața oamenilor.



