EconomieFIDELIS VIII: Investiții în lei și euro, cu dobânzi...

FIDELIS VIII: Investiții în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

-

- Advertisment -

De astăzi, 07 august, până vineri 14 august 2026, Ministerul Finanțelor lansează cea de-a opta ediție FIDELIS din acest an, oferind  persoanelor fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani posibilitatea să subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro.
Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori București.
„Programul FIDELIS reprezintă un instrument important prin care Ministerul Finanțelor oferă populației posibilitatea de a investi în condiții avantajoase și de a contribui, totodată, la finanțarea proiectelor de dezvoltare ale statului. Interesul constant manifestat de investitori confirmă încrederea în acest program și ne motivează să continuăm diversificarea oportunităților de investiție destinate populației”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Începând cu lansarea programului FIDELIS, în august 2020, și până în prezent, cele 38 de oferte derulate au atras investiții de 70,5 miliarde de lei (peste 13 miliarde de euro) din partea populației. Dintre acestea, peste 8,3 miliarde de lei (aproximativ 1,6 miliarde de euro) au fost subscrise doar în cadrul emisiunilor din acest an.
În cadrul celei de-a șaptea ediție de titluri de stat pentru populație FIDELIS, Ministerul Finanțelor a atras investiții în valoare de 659 milioane de lei. Din totalul subscrierilor, 202,6 milioane de lei au fost investite în emisiunile denominate în lei, iar 87,6 milioane de euro în cele denominate în euro.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Prin campania „România are sânge de rocker”, Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM, continuă să susțină donarea de sânge și implicarea civică, oferind donatorilor acces la condiții avantajoase de investiție prin Programul FIDELIS.
Tranșe speciale în lei și euro pentru donatorii de sânge
În ediția din luna august, investitorii care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2026 beneficiază de două tranșe speciale de titluri de stat FIDELIS, una în lei și una în euro. Pentru tranșa în lei, cu scadență la 2 ani, dobânda este de 7,30%, iar pentru tranșa în euro, cu scadență la 3 ani, dobânda este de 5,00%.
Totodată, donatorii-investitori beneficiază de praguri minime de subscriere reduse, respectiv 500 de lei (față de pragul standard de 5.000 de lei), în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, și 100 de euro (față de pragul standard de 1.000 de euro), în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro.
FIDELIS VIII din 2026 care debutează astăzi, 7 august a.c., conține următoarele emisiuni:
În lei:
·        de 6,30% – cu scadența la 2 ani
·        de 7,30% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
·        de 6,90% cu scadența la 4 ani
·        de 7,50% cu scadența la 10 ani
În euro:
·        de 4,00% cu scadența la 3 ani
·        de 5,00% cu scadența la 3ani pentru donatorii de sânge
·        de 6,30% cu scadența la 10 ani
Avantajele investiției în Programul FIDELIS
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Titluri de stat și pe paginile instituțiilor partenere:
·        www.btcapitalpartners.ro;
·        www.bcr.ro;
·        www.brd.ro;
·        www.unicredit.ro ;
·        www.tradeville.ro;
·        www.bvb.ro – Programul FIDELIS.

Serviciul de comunicare, relații publice, mass-media și transparență
Ministerul Finanţelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene. Miza este uriașă pentru România și pentru viitorul Europei. Bugetul...

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În...

Alexandru Rogobete – România produce medicamente de calitate

România produce medicamente de calitate! Iar industria farmaceutică românească poate deveni un motor important de dezvoltare economică. Am vizitat fabrica...

Mesajul prim-ministrului Luca Niculescu de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Astăzi îi onorăm pe militarii români care au participat la misiuni în teatrele de operații, departe de țară și...
- Advertisement -spot_img

Activitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 09 noiembrie, pompierii au gestionat peste 1.600 de misiuni. Intervențiile au vizat, în principal,...

Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor...

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (3)–(19) din Ordonanța...

Must read

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene....

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste...

You might also likeRELATED
Recommended to you