SocialPeste 1.700 de misiuni gestionate în ultimele 24 de...

Peste 1.700 de misiuni gestionate în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

În cursul zilei de ieri, 23 iunie, pompierii salvatori au derulat, la nivel național, peste 1.700 de misiuni pentru protecția populației.
În acest interval de timp, mai bine de 1.350 de persoane au fost asistate medical în urma intervențiilor derulate de către echipaje SMURD, iar alte 4 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere sau din alte situații critice la care colegii noștri au fost solicitați să intervină.
Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au intervenit în 304 misiuni ce au constat în salvarea persoanelor sau animalelor aflate în situații de risc, operațiuni de descarcerare și gestionarea altor situații de urgență.
Ploile abundente și vântul puternic au generat, în ultimele 24 de ore, efecte în 16 localități din 7 județe (Argeș, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Olt, Sibiu și Timiș).
Salvatorii au acționat, în intervalul menționat, pentru evacuarea apei din 2 case, 81 de curți, 14 beciuri, 1 anexă de clădire și 17 străzi. De asemenea, colegii noștri au intervenit și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 2 imobile și pentru degajarea a 14 copaci
prăbușiți pe carosabil, fiind avariat 1 autovehicul.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, ieri, echipajele de stingere au intervenit pentru lichidarea celor peste 55 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, care au afectat locuințe, anexe gospodărești și alte tipuri de obiective.
Tot în ultimele 24 de ore, pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 47 de mesaje RO-ALERT. Acestea au vizat, în principal, semnalarea prezenței animalelor periculoase, precum și posibilitatea producerii unor fenomene meteorologice
periculoase.
Pentru mai multe informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, disponibilă atât pe AppStore, cât și pe GooglePlay.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you