JustițieVictor Negrescu - Parlamentul European va adopta rezoluția privind...

Victor Negrescu – Parlamentul European va adopta rezoluția privind incursiunile dronelor în România

-

- Advertisment -

Astăzi, Parlamentul European va adopta rezoluția privind incursiunile dronelor în România și în alte state membre aflate pe flancul estic al Uniunii Europene.

Am inițiat această dezbatere și această rezoluție pentru că, dincolo de știri și statistici, vorbim despre oameni. Despre familii care se trezesc în mijlocul nopții din cauza exploziilor. Despre comunități care trăiesc sub amenințarea permanentă a dronelor. Despre copilul rănit în propria casă la Galați. Despre incidentul de la Constanța.

Prin votul de astăzi, Parlamentul European transmite un mesaj clar: siguranța cetățenilor europeni nu este negociabilă.

Rezoluția solicită măsuri concrete pentru întărirea monitorizării și avertizării timpurii, consolidarea capacităților de apărare și anti-dronă pe flancul estic, sprijinirea comunităților afectate și accelerarea operaționalizării hub-ului european de securitate maritimă la Marea Neagră, pe care îl susțin de mai mult timp.

Le mulțumesc colegilor din toate grupurile politice care au sprijinit această inițiativă. În fața amenințărilor la adresa cetățenilor noștri, Europa trebuie să rămână unită și să acționeze.

Fiecare cetățean european are dreptul să se simtă în siguranță în propria casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – viitorul buget european

La reuniunea PES de pregătire a Consiliului European, am discutat despre una dintre cele mai importante decizii pe care...

Precizări de presă

MAE are în atenție cazul cetățeanului român din decembrie 2024. În această perioadă au fost efectuate demersuri atât prin intermediul...

Începe primul weekend cu temperaturi de peste 30 °C

Începe primul weekend cu temperaturi ce vor depăși 30 de grade Celsius și fiecare dintre noi va dori să...

Colaborare cu autoritățile bulgare, pentru destructurarea unei grupări specializate în clonarea de carduri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat cercetări,...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Finanțelor lansează instrumentul de finanțare de 5,313 miliarde lei pentru producție în România. Investițiile eligibile pornesc de la 50 milioane lei

La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat instrumentul de finanțare pentru investiții de 5,313 miliarde lei pentru dezvoltarea capacităților...

11 programe în valoare de 221,5 milioane franci elvețieni (peste 1,2 miliarde lei), finanțate prin Contribuția Elvețiană,  intră în etapa de implementare.

Primele plăți, în valoare de 0,8 mil franci elvețieni (peste 4,5 milioane lei), au fost deja făcute Cele 11 programe finanțate...

Must read

Victor Negrescu – viitorul buget european

La reuniunea PES de pregătire a Consiliului European, am...

Precizări de presă

MAE are în atenție cazul cetățeanului român din decembrie...

You might also likeRELATED
Recommended to you