EconomieFIDELIS aduce în luna iunie dobânzi neimpozabile de până...

FIDELIS aduce în luna iunie dobânzi neimpozabile de până la 7,60% și două tranșe speciale dedicate donatorilor de sânge

-

- Advertisment -

FIDELIS VI, ce se va desfășura în perioada 15-22 iunie 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,60% la emisiunile în lei și de până la 6,80% la cele în euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Ediția din luna iunie aduce, pe lângă condițiile avantajoase deja cunoscute, o inițiativă specială dedicată donatorilor de sânge, lansată în contextul Zilei Internaționale a Donatorului de Sânge, aniversată anual în data de 14 iunie. Astfel, pentru a marca această zi, în cadrul ediției care debutează în 15 iunie, Ministerul Finanțelor introduce două tranșe speciale pentru donatorii-investitori, menite să încurajeze implicarea civică și să recompenseze acest gest de solidaritate.
Această inițiativă face parte din campania „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iunie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

În lei:
·        de 6,35% – cu scadența la 2 ani
·        de 7,35% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
·        de 6,90% cu scadența la 4 ani
·        de 7,60% cu scadența la 10 ani
În euro:
·        de 4,00% cu scadența la 3 ani
·        de 4,85% cu scadența la 5 ani
·        de 5,80% cu scadența la 10 ani
·        de 6,80% cu scadența de 10 ani pentru donatorii de sânge

Beneficii pentru donatorii de sânge: două tranșe speciale, în lei și euro
Prima tranșă specială este cea emisă în lei, cu scadență la 2 ani și oferă o dobândă de 7,35%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Cea de-a doua tranșă dedicată donatorilor de sânge este emisă în euro, cu scadență la 10 ani și va avea o dobândă de 6,80%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 1000 euro la 100 euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 euro.
De aceste facilități pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând din 1 ianuarie 2026.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:
·        posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
·        veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
·        flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunile în lei și 100 de euro pentru emisiunile în euro, iar pragul minim de subscriere pentru tranșele uzuale este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Prin lansarea celor două tranșe dedicate donatorilor de sânge, Ministerul Finanțelor reafirmă angajamentul de a susține inițiativele cu impact social și de a încuraja participarea activă a cetățenilor atât în domeniul financiar, cât și civic.

Serviciul de comunicare, relații publice, mass-media și transparență
Ministerul Finanţelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

România își poate transforma stațiunile balneare într-o punte economică spre China. Adrian Miulescu: „Nu trebuie să ne oprim la acorduri.”

Un acord semnat la Beijing poate deveni începutul unei noi etape pentru balneologia românească. Într-un moment în care România caută...

Miniştrii de externe ai României şi ai Franței au co-prezidat cu Comisia Europeană şi Ucraina o reuniune ministerială la UNGA81 privind securitatea rutelor comerciale...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a co-prezidat evenimentul „Global Food Security and the Black Sea: the need for restoring...

MAI: Siguranța rutieră înseamnă, înainte de toate, vieți protejate

În siguranța rutieră, obiectivul nu este numărul de verificări, ci numărul de oameni care ajung în siguranță acasă. Pentru Ministerul...

Întrevedere bilaterală a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu ministrul afacerilor externe al  Republicii Kârgâze, Zheenbek Kulubaev

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Kârgâzstanului, Zheenbek Kulubaev, în marja...
- Advertisement -spot_img

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a participat marți, 22 septembrie 2026, la...

Platforma guvernanta.gov.ro, lansată de Guvern

Guvernul României lansează platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat. Platforma este...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you