EvenimentAnunț vizită Republica Moldova

Anunț vizită Republica Moldova

-

- Advertisment -

Acest anunț este transmis în vederea facilitării demersurilor organizatorice ale redacțiilor care doresc să participe la mediatizarea vizitei premierului Ilie Bolojan în Republica Moldova (29 mai 2026)

Prim-ministrul Ilie Bolojan se va afla vineri, 29 mai 2026, într-o vizită în Republica Moldova, unde va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Discuțiile se vor axa asupra proiectelor comune și cooperării dintre cele două state, în contextul sprijinului constant pe care Guvernul României în acordă Republicii Moldova.
Premierul României va participa, în aceeași zi, la evenimentul „Primării puternice. Localități dezvoltate”, în cadrul căruia va susține o alocuțiune și, totodată, va vizita Centrul Educațional Cultural Stăuceni, proiect de dezvoltare locală implementat cu sprijinul Guvernului României, precum și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
De asemenea, premierul Ilie Bolojan și premierul Alexandru Munteanu vor vizita Alianța Franceză în Republica Moldova/Camera de comerț și industrie Franceză în Republica Moldova.
Prim-ministrul Ilie Bolojan va fi însoțit în această vizită de către șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.
Jurnaliștii interesați să participe la momentele destinate presei sunt rugați să se acrediteze la Biroul de presă al Guvernului României, transmițând astăzi, 28  mai 2026, până la ora 15.00, la adresa presa@gov.ro, următoarele date: nume, prenume, instituția de presă, funcția, seria și numărul cărții de identitate, precum și numărul de telefon.
Jurnaliștilor acreditați li se poate facilita accesul la evenimentele organizate în cadrul vizitei. Informațiile privind detaliile logistice vor fi comunicate ulterior jurnaliștilor acreditați. De asemenea, ulterior va fi comunicat public programul vizitei.
Menționăm faptul că transportul jurnaliștilor interesați să participe la momentele de presă din Republica Moldova se va face pe cont propriu.  

Biroul de presă al Guvernului va pune la dispoziția presei FOTO/VIDEO și informații referitoare la această vizită. 

Biroul de presă al Guvernului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you