JustițieAcțiune pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

Acțiune pentru combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

-

- Advertisment -

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul lunii ianuarie 2025, patru dintre persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracțional organizat, bazat pe relații de prietenie, în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea de substanțe interzise.

În cadrul grupului, persoanele cercetate și-ar fi acordat sprijin reciproc în aprovizionarea și comercializarea substanțelor interzise.

Astfel, pe parcursul anului 2025, ar fi vândut, în mod repetat canabis și substanță cristalină 2 MMC, către consumatori, din județul Neamț.

Probatoriul administrat a reliefat că, în același interval de timp, alte 11 persoane cercetate (una aflată în executarea unei pedepse cu închisoarea în altă cauză), neafiliate grupării de criminalitate organizată, dar aflate în relație de colaborare cu membrii acesteia, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive (canabis, cocaină, 2 MMC, MDMB-BINACA, MDMB-4en-PINACA, MDMB -BUTINACA) către consumatori, din județele Neamț și Galați, cu sume cuprinse între 50 și 200 de lei pentru o doză.

La data de 28 aprilie 2025, au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, în  județele Neamț și Galați, fiind descoperite și ridicate peste 100 de grame de substanță vegetală, 24 de plicuri tip zip-lock, conținând aceeași substanță, fragmente și resturi de țigarete confecționate artizanal, cantități de substanță cristalină, cântare de înaltă precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, 5 pistoale cu aer comprimat și 23 de recipiente metalice cu aer comprimat, sume de bani în lei și valută, precum și alte mijloace de probă.

La data de 29 aprilie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 14 persoane cercetate, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă a 15 persoane cercetate, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și al jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Neamț și Galați.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.700 situații de urgență, iar cele mai numeroase...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei un punct de vedere în cadrul dezbaterii...

Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026: fonduri de 410 milioane lei

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și...

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a Ambasadorului agreat al Republicii Algeriene democratice și populare...

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, l-a primit miercuri, 15 aprilie 2026, pe...
- Advertisement -spot_img

Bărbat cercetat pentru trafic intern de droguri de mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea...

Victor Negrescu – viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat o serie de amendamente importante, pe care le-am depus împreună cu...

Must read

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare...

You might also likeRELATED
Recommended to you