EducațieGabriela Firea - Am votat raportul privind Directiva Stagiarilor

Gabriela Firea – Am votat raportul privind Directiva Stagiarilor

-

- Advertisment -

Ai muncit luni întregi ca stagiar și ai făcut cafele, ai copiat acte, ai răspuns la telefoane. Dar n-ai învățat nimic real. N-ai primit nicio plată. Niciun drept. Nicio șansă concretă sau perspectivă de angajare.

Din păcate, pentru prea mulți tineri, stagiul nu mai înseamnă formare, ci o formă mascată de muncă precară.

Săptămâna aceasta, în Comisia CULT a Parlamentului European, am votat raportul privind Directiva Stagiarilor, un pas important pentru a opri această nedreptate și pentru a construi un cadru european clar, previzibil și echitabil, atât pentru tineri, cât și pentru angajatori.

În total s-au depus peste 300 de amendamente, un semn clar că acest document contează. Cu modestie, dar cu o profundă responsabilitate față de generația tânără, o parte dintre aceste amendamente îmi poartă semnătura.

Și mă bucur că toate amendamentele mele au fost adoptate, ceea ce arată că propunerile cu care am venit au fost considerate echilibrate, realiste și necesare pentru a oferii două lucruri majore:

stagii cu sens, nu muncă gratuită

reguli clare, în sprijinul tinerilor și al angajatorilor responsabili.

Și, concret, măsurile pe care le-am susținut:

Stagii plătite, nu exploatare, pentru ca fiecare stagiar să fie remunerat

Existența unui contract scris pentru fiecare stagiu;

Mentorat real și planuri de formare, pentru a învăța meserie, nu cu sarcini repetitive și cu zero aport de învățare.

Acces la protecție socială și sănătate.

Tratament echitabil față de angajații obișnuiți, pentru că acolo unde este muncă reală, trebuie să fie și drepturi reale.

Stagii recunoscute ca experiență profesională valabilă, oriunde în UE.

Acces pentru toți tinerii, inclusiv cei din medii vulnerabile, fără discriminare.

Susținere financiară pentru angajatori prin fonduri europene, ca Erasmus+

Următorul pas este votul în plenul Parlamentului European și până atunci continuăm negocierile la nivel de grup politic pentru ca această directivă să fie adoptată și să aducă schimbări reale pentru toți tinerii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli pline de oameni care lucrează deja cu tehnologia, construiesc companii...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de echilibru, calm și responsabilitate. Este momentul să lăsăm...

Investiții sigure și avantajoase: MF lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 01 octombrie 2026

Județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de ieri, două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Must read

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât...

You might also likeRELATED
Recommended to you