ComunicatBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Echipajele de salvatori au avut o zi solicitantă ieri, intervenind în peste 1.600 de situații de urgență la nivel național. De la stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor până la gestionarea accidentelor rutiere grave și altor situații critice, colegii noștri au acționat prompt
pentru a proteja vieți și bunuri.
Incendiile au reprezentat o parte semnificativă a intervențiilor, pompierii intervenind în 136 de cazuri pentru a limita pagubele și a preveni tragedii. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost incendii de vegetație uscată, afectând peste 380 de hectare, o suprafață mult redusă comparativ cu media zilelor precedente.
Este relevant de subliniat că, în această dimineață, nu mai erau active incendii de vegetație, ceea ce reflectă eficiența intervențiilor pompierilor și a celorlalte autorități implicate, dar efectele precipitațiilor înregistrate în ultimele zile.
Pe lângă intervențiile pentru stingerea incendiilor, echipajele SMURD au răspuns la aproximativ 1.300 de solicitări, acordând îngrijiri medicale de urgență persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, în ultimele 24 de ore, salvatorii au desfășurat 189 de misiuni pentru sprijinirea comunităților și protejarea bunurilor acestora. Datorită reacției rapide a echipajelor operative, patru persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Un alt aspect esențial al intervențiilor noastre a fost gestionarea a trei accidente rutiere grave, unde echipajele de descarcerare au acționat pentru extragerea victimelor și acordarea primului ajutor.
Siguranța este o responsabilitate comună, iar fiecare dintre noi poate contribui la prevenirea situațiilor de urgență. Accesați fiipregatit.ro pentru informații utile și descărcați gratuit aplicația DSU din App Store și Google Play. Fiți pregătiți, fiți în siguranță!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you