EvenimentConferința regională privind „Distorsionarea Holocaustului și Educația: Provocări actuale...

Conferința regională privind „Distorsionarea Holocaustului și Educația: Provocări actuale și emergente. Măsuri naționale în vigoare”, organizată la București

-

- Advertisment -


România, prin Cancelaria Prim-Ministrului și Statele Unite ale Americii, prin Departamentul de Stat, cu sprijinul președinției-în-exercițiu a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), al Președinției Marii Britanii a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului și în consultare cu Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, organizează, în perioada 28-29 octombrie 2024, la București, conferința regională privind „Distorsionarea Holocaustului și Educația: Provocări actuale și emergente. Măsuri naționale în vigoare”. 
Evenimentul reunește reprezentanți guvernamentali români și străini, experți recunoscuți în plan internațional, reprezentanți ai mediului academic din România și din străinătate, ai organizațiilor evreiești internaționale, precum și ai Comunităților Evreiești din regiune. 
Organizarea conferinței vine ca o recunoaștere a progreselor și a eforturilor deosebite depuse de România în materie, una dintre măsurile adoptate, apreciate în mod particular pe plan internațional, referindu-se la introducerea materiei „Istoria evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie, începând cu anul școlar 2023-2024.
Evenimentul se circumscrie Hotărârii Guvernului nr. 540/2024 privind aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 care prevede, ca obiectiv general, „susținerea eforturilor de combatere a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură la nivel internațional”.
Presa are acces la sesiunea de deschidere a evenimentului în data de 29 octombrie 2024, începând cu ora 9:00, la Athenee Palace Hotel.
Accesul jurnaliștilor se face în baza acreditării la Biroul de presă al Guvernului României, transmițând astăzi, până la ora 16.00, la presa@gov.ro, următoarele date: nume, prenume, instituția de presă, funcția, seria și numărul cărții de identitate, precum și numărul de telefon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you