SocialPopa Ioan a fost desemnat „Cel mai puternic pompier”...

Popa Ioan a fost desemnat „Cel mai puternic pompier” din România!

-

- Advertisment -

Popa Ioan a fost desemnat „Cel mai puternic pompier” din România! Face parte din familia salvatorilor ISU Alba și, cu o determinare de neînvins, a reușit să obțină cel mai bun timp în competiție, clasându-se și pe locul I la categoria „sub 30 de ani.”

La categoria „30-39 de ani”, învingătorul este Pătrașcu Răducu de la ISU Brașov, iar la categoria „40+” este Avram Mihai de la ISU Alba.

Proba pe echipe a fost câștigată de colegii de la ISU Cluj (locul I), respectiv ISU Alba (locul II) și ISU Brașov (locul III).

La linia de start au fost aliniați peste 90 de salvatori, din 28 de județe, iar condițiile extreme au intensificat dificultatea competiției, solicitându-le la maximum abilitățile și determinarea.

Participanții au avut de parcurs, timp de două zile, două probe în care rezistența fizică și pregătirea continuă au fost definitorii în obținerea rezultatelor remarcabile, iar colaborarea și sprijinul reciproc între colegi au fost esențiale pentru a depăși provocările întâmpinate pe parcursul competiției, demonstrând nu doar competențe individuale, ci și un puternic spirit de echipă.

Felicitări tuturor participanților pentru efortul, dedicarea și performanțele impresionante de care ați dat dovadă în aceste condiții dificile! Ați arătat curaj, profesionalism și o implicare excepțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you