ComunicatPrimele 24 de ore de la momentul aderării la...

Primele 24 de ore de la momentul aderării la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, au decurs fără probleme

-

- Advertisment -

Primele 24 de ore de la momentul aderării la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, au decurs fără probleme în cele 17 aeroporturi și 4 porturi de pe care se efectuează zboruri, respectiv curse externe.

Pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic.

Patrule formate din polițiști de frontieră, polițiști, jandarmi sau lucrători din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au efectuat verificări aleatorii ale persoanelor indicate de analizele de risc sau care ridicau anumite suspiciuni. Verificările au avut rezultat pozitiv pentru persoanele respective, acestea putându-și continua fără probleme deplasarea.

Duminică, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în cazul a 4.889 de evenimente, 3.294 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.595 fiind situații de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru prevenirea accidentelor și au reținut 975 de permise, dintre care 158 pentru consum de alcool și 17 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au retras 464 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.013 posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 278 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 296 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 38 de persoane și au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 13.196 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 8 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 6 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, în ultimele 24 de ore, 1.242 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 186 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvate 20 de persoane.

De asemenea, polițiștii au salvat 2 persoane aflate în situații critice (o persoană rătăcită într-o zonă muntoasă și o persoană cu intenții suicidale).

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 17 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,1 %.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 156.782 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 13 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Poliția Română – acțiune contra criminalității organizate și trafic de migranți

Astăzi, 18 martie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurile subordonate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale și organizații internaționale Traian Hristea la reuniunea Comitetului consultativ privind situația din Haiti

Secretarul de stat în MAE pentru afaceri globale și organizații internaționale Traian Hristea a participat luni, 17 martie 2025,...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Clara Staicu la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

Secretarul de stat pentru afaceri europene Clara Staicu va participa marți, 18 martie 2025, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale...

Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul va menține un dialog deschis cu sindicatele și patronatele pentru decizii economice eficiente

Guvernul va continua să mențină un dialog deschis cu sindicatele și patronatele în ceea ce privește deciziile economice și...
- Advertisement -spot_img

Poliția Română acționează împotriva traficului intern și internațional de droguri

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Marcel Ciolacu, vizită la Spitalul Județean de Urgență Alexandria

Marcel Ciolacu a vizitat astăzi noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alexandria, un proiect construit de la zero,...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you