OpinieDna Alina Gorghiu a făcut o declarație, având în...

Dna Alina Gorghiu a făcut o declarație, având în vedere Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri

-

- Advertisment -

În contextul în care Președintele României a promulgat Legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (PL-x 816/27.12.2023), dna Alina Gorghiu a făcut astăzi urmatoarea declarație:

„Legea inițiată împreună cu colegii parlamentari PNL era necesară pentru a lupta cu flagelul drogurilor.

Registrul traficanților de droguri este un instrument cu rol în prevenirea și combaterea traficului de droguri.

Poliția va avea posibilitatea să cunoască, supravegheze şi identifice operativ persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum și a celor au efectuat fără drept operațiuni cu substanțe psihoactive sau pretinzând că dețin autorizație. 

În funcție de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 și 20 de ani, perioadă în care poliția va putea ști unde există riscul ca persoana monitorizată să vândă din nou droguri.

În România, consumul și traficul de droguri sunt pe un trend ascendent.

În cursul anului 2023 a fost confiscată o cantitate de peste 1,1 tone de droguri de risc și mare risc, dar și peste 270 000 de comprimate de droguri de risc și mare risc.

În 2023, a fost realizată cea mai mare captură de comprimate ecstasy din istoria structurilor antidrog din România (231.997 comprimate).

Vom lua toate măsurile pentru a preveni consumul de droguri, mai ales pentru tineri, cei mai vulnerabili în fața drogurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Economia României intrã într-o etapă de reechilibrare: economia își încetinește semnificativ ritmul de contracție și oferă semnale de stabilizare. Următorul pas este transformarea acestei...

Cele mai recente date publicate azi de Institutul Național de Statistică indică o ameliorare a evoluției economiei României în...

Resursele tehnice și umane au fost suplimentate pentru gestionarea volumului ridicat de solicitări înregistrate după repornirea e-Terra

Pentru a răspunde volumului ridicat de solicitări primite din partea cetățenilor și partenerilor în aplicația e-Terra au fost asigurate...

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august 2026

Ministerul Finanțelor aplică, în perioada 16-31 august 2026, o reducere temporară de 20% a accizei la motorina standard, în urma analizei indicatorilor...

Măsuri dispuse în contextul wekendului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Acest sfârșit de săptămână se preconizează a fi unul dintre cele mai aglomerate din această vară, fiind așteptat un...
- Advertisement -spot_img

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorilor agreați ai Republicii Kazahstan și Canadei în România, la prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, i-a primit, în zilele de 10 și 13 august 2026, pe ambasadorul agreat al...

Atenționare de călătorie Republica Italiană – Actualizarea situației generate de erupția vulcanului Etna

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, regiunea...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you