PoliticăCaravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunități...

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunități rurale printr-un parteneriat al Guvernului cu societatea civilă

-

- Advertisment -


Premierul Marcel Ciolacu a participat astăzi la prezentarea primelor trei caravane medicale, în cadrul evenimentului de lansare a serviciilor medicale mobile pentru mediul rural, organizat de Guvernul României în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii România și Asociația ”Caravana cu Medici”.

Oamenii au nevoie de îngrijire medicală și acces la servicii de sănătate, indiferent dacă trăiesc la  oraș, la sat, în zone izolate. În cazul copiilor și al femeilor care așteaptă un copil, controlul medical este cu atât mai important. Cred cu tărie că doar împreună, autorități publice, mediu privat, organizațiile neguvernamentale, unindu-ne eforturile și punând în comun resursele, putem contribui la creșterea unor generații mai sănătoase și pregătite pentru viitor. Aș dori ca prin această inițiativă și altele care îi vor urma, să punem bazele unei strategii de creștere a investițiilor în cel mai valoros capital pe care îl are România: cetățenii săi. Acesta a fost motivul pentru care am susținut de la început inițiativa Organizației Salvați Copiii România în colaborare cu Asociația Caravana cu Medici”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Unitățile medicale mobile, dotate cu echipamente prin care se pot realiza inclusiv ecografii, vor asigura un cadru sigur și profesionist, în care o echipă multidisciplinară de specialiști va putea furniza servicii complexe medicale și psiho-sociale adaptate nevoilor pentru aproximativ 10.000 de persoane vulnerabile anual.  

Cele trei caravane medicale au fost achiziționate cu sprijinul unui grant oferit de MSD for Mothers, ca parte unui proiect mai amplu care include și Republica Moldova.

Este nevoie de solidaritate și parteneriat cu societatea civilă și cu industria din ecosistemul medical, în beneficiul comunităților defavorizate din țară. Mulțumesc celor de la MSD și asociațiilor implicate, care au făcut posibilă această campanie.  Fie că discutăm despre autorități, industrie, ONG-uri, oameni profesioniști din domeniul sănătății sau din alte domenii trebuie să lucrăm împreună pentru sănătatea societății în general și în cazul acesta pentru sănătatea mamelor și copiilor din România”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

La rândul său, consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Carmen Orban, a adăugat că acest tip de intervenție adresată comunităților vulnerabile va ajuta mamele și copiii din comunitățile din țară și va contribui la  îmbunătățirea serviciilor medicale în zonele rurale. ”Mamele și copiii au nevoie de servicii medicale de calitate, de o mai bună îngrijire, de mai multă implicare din partea noastră, a tuturor, iar la nivel guvernamental, nu vom ezita să încurajăm acțiunile benefice care au acest scop. A deveni mamă este un dar și în același timp o responsabilitate enormă, iar sănătatea atât a copilului, cât și a acesteia trebuie să fie o prioritate pentru noi toți”, a declarat Carmen Orban.

La momentul lansării serviciilor medicale mobile pentru mediul rural, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Carmen Orban, membrul fondator al ”Asociației Caravana cu Medici”, Mihai Ranete, președintele executiv al ”Asociației Salvați Copiii România”, Gabriela Alexandrescu, directorul general al MSD România și Republica Moldova, Marcelo Pascual Morales.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii militari! În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat peste...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se...

Convorbirea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu omologul din R.I. Pakistan

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut luni, 15 iunie 2026, o convorbire telefonică cu viceprim ministrul și ministrul...

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 de euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat...
- Advertisement -spot_img

Gabriela Firea – La mulți ani, Erasmus+!

Pe 15 iunie marcăm aniversarea celui mai iubit și concret program european. Numai anul trecut, peste 61.000 de tineri...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Ieri a fost Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Există gesturi care nu pot fi măsurate în bani sau în...

Must read

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii...

You might also likeRELATED
Recommended to you