EconomiePremierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit azi cu o delegație...

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit azi cu o delegație a Fondului Monetar Internațional

-

- Advertisment -

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția economiei României, în contextul crizelor și provocărilor ultimilor ani.

Premierul a arătat că țara noastră a reușit să atingă unul dintre cele mai dinamice ritmuri de dezvoltare la nivel european, înregistrând, în ultimii 20 de ani, o creștere de opt ori a economiei. România a consolidat aceste rezultate inclusiv anul trecut, când creșterea economică de 49 de miliarde de euro a reprezentat echivalentul întregului PIB din 2002.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit FMI pentru sprijinul oferit constant, pe parcursul evoluției țării noastre în trecerea de la economia planificată din perioada comunistă la modelul occidental, bazat pe piața liberă, respectând valorile democratice.

În cadrul dialogului, a fost menționată importanța aderării țării noastre la OCDE, ca obiectiv național, după intrarea în NATO și UE, cu accent pe beneficiile pentru mediul de afaceri și de investiții.

Stabilitatea politică generată de actuala coaliție de guvernare și predictibilitatea politicilor fiscale reprezintă două atuuri importante, în contextul interesului tot mai crescut al investitorilor străini pentru România.

Premierul Ciucă a prezentat impactul pozitiv al creșterilor fără precedent din ultimul an, atât în privința absorbției banilor europeni, precum și din perspectiva investițiilor străine directe.

Directorul executiv al FMI, Paul Hilbers, a remarcat consolidarea reputației României în plan european și internațional, prin performanțele economice obținute, reformele asumate, inclusiv în domenii precum  politicile de mediu, digitalizare sau aplicarea standardelor din statele mai dezvoltate.

Oficialul FMI a mulțumit României pentru sprijinul oferit Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și Republicii Moldova. Premierul Ciucă a oferit detalii despre ajutorul oferit celor peste  3,4 milioane de refugiați ucraineni care au trecut granițele țării noastre din cauza agresiunii militare ruse,  110.000 dintre aceștia alegând să rămână în România. Solidaritatea românilor și dorința lor de a fi alături de poporul ucrainean s-au regăsit atât în sprijinul umanitar, precum și în organizarea platformelor de facilitare a asistenței umanitare internaționale, țara noastră fiind prima care a lansat un plan de integrare a refugiaților.

Prim-ministrul României a cerut o mai mare susținere pentru economia Republicii Moldova, afectată de agresiunea militară asupra Ucrainei, prezentând măsurile pe care țara noastră le-a luat pentru a asigura curent electric, gaze naturale, lemne pentru perioada iernii, precum și asistență în procesul de integrare europeană.

Nevoia de a controla efectele inflației și de a scădea valoarea acesteia în perioada următoare reprezintă o prioritate pe care Guvernul o urmărește, armonizându-și eforturile cu cele ale Băncii Naționale din România. În acest sens, premierul a dat asigurări privind responsabilitatea asumată din perspectiva politicilor fiscale.

“Guvernul ia toate măsurile necesare pentru a consolida și dezvolta sectorul de afaceri, atât în privința companiilor cu capital românesc, precum și în relația cu investitorii străini. Consolidarea clasei de mijloc va asigura susținerea ritmului de dezvoltare economică și soliditatea economiei românești. Avem perspective bune de creștere, iar deciziile pe care le luăm se bucură de stabilitate politică” a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele aproximativ...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ...

Premierul Ilie Bolojan l-a primit, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Coreea în România, E.S. Hur Seung-chul

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Coreea la București,...

Bun venit acasă, dragi colegi!

După săptămâni departe de casă, astăzi, 17 septembrie, ultimul schimb de pompieri români pre-poziționați în Republica Elenă a revenit...
- Advertisement -spot_img

Premieră la Băile Govora: primul pacient consultat prin telemedicină cu ajutorul aplicației Balneo GO

Medicina de recuperare intră într-o nouă eră. Moment istoric în cadrul Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină...

MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere,...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o...

You might also likeRELATED
Recommended to you