ȘtiriInculpare în dosar fraudare concurs director școală

Inculpare în dosar fraudare concurs director școală

-

- Advertisment -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

ȚIGAN MIOARA, director al Casei Corpului Didactic a județului Bihor și președinte al unei comisii de examinare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– instigare (sub forma participației improprii) la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,

– fals material în înscrisuri oficiale,

– uz de fals,

CUC IOAN SORIN, director al Şcolii “Avram Iancu” din municipiul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din municipiul Oradea, la care s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind inculpatul Cuc Ioan Sorin.

Cu ocazia susținerii probei scrise (grilă), inculpatul Cuc Ioan Sorin nu ar fi obținut o notă care să-i permită participarea și la proba interviului.

În acest context, până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00. 

Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin sa se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respectiv.

Ulterior, la instigarea aceleiași inculpate, inspectorul școlar general al județului Bihor a emis, fără vinovăție, decizia de numire în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you