EvenimentMAE român salută semnarea astăzi a Protocoalelor de aderare...

MAE român salută semnarea astăzi a Protocoalelor de aderare la NATO de către Finlanda și Suedia

-

- Advertisment -

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută semnarea, la 5 iulie 2022, de către Reprezentanții Permanenți la NATO ai Republicii Finlanda și Regatului Suediei, precum și de către Reprezentanții Permanenți ai statelor Aliate, a Protocoalelor de Aderare la Tratatul Atlanticului de Nord. Din partea României, documentul a fost semnat de către Reprezentantul Permanent al României la NATO, ambasadorul Dan Neculăescu.

În contextul actual de securitate, marcat de războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, demersul celor două state nordice reprezintă expresia atașamentului acestora față de comunitatea de valori și spiritul democratic pe care Alianța Nord-Atlantică le apără și le promovează. Decizia autorităților de la Helsinki și Stockholm de a adera la NATO a venit în continuarea contribuției substanțiale a celor două state în cadrul Alianței, în calitate de Parteneri cu Oportunități Sporite ai NATO. Acest statut a presupus consolidarea dialogului politic și creșterea nivelului de interoperabilitate, prin participarea la misiuni și operații Aliate.

Semnarea Protocoalelor de Aderare a reprezentat implementarea uneia din deciziile majore adoptate de către șefii de stat si de guvern Aliați la Summitul NATO de la Madrid, desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022. Prin acest demers se reconfirmă validitatea și coerența politicii „Ușilor Deschise” a NATO, una dintre cele mai de succes politici ale Alianței Nord-Atlantice.

România a fost și este unul dintre principalii susținători ai politicii „Ușilor Deschise” în centrul abordării strategice a NATO în relație cu statele partenere. Decizia privind apartenența la această organizație reprezintă o opțiune pe care fiecare stat este liber să o asume, în baza deciziei sale suverane și prin îndeplinirea criteriilor stabilite pentru acest proces, respectiv pe baza consensului statelor aliate. Niciun stat terț nu poate să afecteze politica NATO de extindere.

Totodată, România are convingerea că aderarea celor două state la NATO va contribui la întărirea securității aliate, în ansamblul său, inclusiv prin aportul viitor al acestor state la consolidarea Flancului Estic, de la Marea Neagră la Marea Baltică.

Procesul de accedere a celor două state a beneficiat de sprijinul ferm și de substanță al României, la toate nivelurile – inclusiv prin demersuri diplomatice ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a avut convorbiri cu omologii săi din Finlanda și Suedia (http://www.mae.ro/node/58767), respectiv cu omologul din Turcia (http://www.mae.ro/node/58786) și în cadrul primirii sale de către Președintele Republicii Turcia (http://www.mae.ro/node/58799), precum și cu Secretarul General al NATO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you