ȘtiriCERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE MIGRANȚI ȘI TRAFIC DE DROGURI

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE MIGRANȚI ȘI TRAFIC DE DROGURI

-

- Advertisment -

La data de 18 mai 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara şi Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, efectuează 37 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș-Severin, în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, în luna august 2021, în judeţul Timiş, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, format din 41 de membri, care ar fi acționat, până în prezent, în zona de vest a României, cu scopul de a săvârși infracţiunea de trafic de migranţi.

Astfel, membrii grupului infracţional ar fi racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, și care se adăposteau în judeţul Timiş, în special în municipiul Timişoara. 

Migranții ar fi fost preluați de către membrii grupului infracţional organizat din Timișoara şi transportați cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, în judeţul Arad. 

Ulterior, aceștia ar fi fost călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţiile finale ale migranţilor fiind Austria şi Germania. 

Activităţile infracţionale ar fi fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat, în scopul obținerii unor beneficii materiale importante. 

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, o parte dintre membrii grupului ar fi deţinut şi vândut, fără drept, droguri de mare risc  (cocaină şi amfetamină) și droguri de risc (cannabis), consumatorilor din judeţele Arad, Timiş și Caraş Severin.

La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad vor fi conduse, în vederea audierii, 44 de persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Iași și din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

La acțiune participă polițiștii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta și I.T.P.F. Timişoara. 

La activități participă și jandarmii din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Timiș, Arad și Caraș-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you