ȘtiriPeste 4.900 de intervenții ale pompierilor, în acest weekend

Peste 4.900 de intervenții ale pompierilor, în acest weekend

-

- Advertisment -

În acest sfârșit de săptămână (18-20.03.2022), la nivel național, pompierii militari au gestionat 4.946 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 3.308 solicitări. 

Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 1.085 de incendii, precum și în alte 541 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată, etc.

Din totalul celor 1.085 incendii care au avut loc în ultimele trei zile, 824 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate aproximativ 5.200 ha de teren și 24 ha de fond forestier.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 13 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În ciuda eforturilor salvatorilor, 5 persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:

❗Intervenția care a avut loc sâmbătă, în județul Botoșani, localitatea Hlipiceni, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă. Echipajele de intervenție au stins flăcările cu promptitudine, însă, din nefericire, în interiorul imobilului a fost găsită o persoană decedată (bărbat în vârstă de 87 ani).

❗De asemenea, o altă misiune complexă, a avut loc tot pe parcursul zilei de sâmbătă, în localitatea Turda, județul Cluj, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au acționat în urma unui accident rutier, produs între două autoturisme. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime. În ciuda tuturor eforturilor depuse de pompieri, o persoană a decedat, din cauza leziunilor suferite, generate de impactul puternic, iar celelalte persoane au fost evaluate și asistate medical, ulterior fiind transportate la spital.

❗Un alt caz care a presupus atenție sporită din partea pompierilor a avut loc în dimineața zilei de duminică, în județul Iași, localitatea Uricani, unde salvatorii au acționat pentru stingerea unui incendiu, produs la o casă. Arderea se manifesta cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. În urma evenimentului, o persoană a suferit arsuri, fiind preluată de echipajele de prim ajutor, care au asistat-o medical și au transportat-o la spital. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

❗O misiune soldată cu victime a avut loc tot pe parcul zilei de dumincă, în județul Dolj, unde colegii noștri au intervenit în urma unui accident rutier produs pe DN56, localitatea Radovan. Un autoturism a părăsit carosabilul și a intrat într-un cap de pod. În urma incidentului au rezultat trei victime. Din nefericire, din cauza impactului puternic, două persoane au decedat (bărbat, 74 ani și femeie, 75 ani), iar cea de-a treia persoana a fost transportată la spital. 

❗Un eveniment care a necesitat atenție și efort susținut din partea salvatorilor bucureșteni a avut loc noaptea trecută, în localitatea Popești-Leordeni, unde peste 80 de pompieri cu 12 mașini de stingere au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un atelier mecanic. Forțele de intervenție sosite la fața locului au constatat că arderea se manifesta violent, cu fum dens, pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp. După mai multe ore de luptă cu flăcările, acestea au fost lichidate, fără a fi înregistrate victime. 

Pe lângă aceste situații, pompierii continuă acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.

De asemenea, în perioada 18-20.03.2022, pentru gestionarea afluxului masiv de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr total de 1.956 de pompieri și 756 mijloace tehnice.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

MF lansează a șasea ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 8,25%

Începând de astăzi, 4 iulie, până vineri, 11 iulie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani...

Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure cu mijloaceterestre continuă în Republica Franceză, sub coordonarea autorităților locale.

În cursul zilei de ieri, după ședința operativă derulată în cadrul unității de pompieri Perpignan NORD, autoritățile franceze au...

Întrevederea prim-ministrului Ilie Bolojan cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, în cadrul Consiliului Național...

Măsuri comune pentru fluidizarea traficului transfrontalier

În baza unui plan comun de cooperare, Poliția Română, prin Direcția Rutieră și Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, împreună...
- Advertisement -spot_img

Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța

Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a continuat ieri, 2 iulie, cu...

Evaluare Națională (EN VIII) 2025: Informare sintetică privind rezultatele înregistrate după prima afișare

Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale (EN VIII) au fost publicate astăzi, 3 iulie, ora 12:00, pe ► site-ul dedicat, pe...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you