ȘtiriCERCETAȚI PENTRU CAMĂTĂ, ȘANTAJ ȘI VIOLARE DE DOMICILIU

CERCETAȚI PENTRU CAMĂTĂ, ȘANTAJ ȘI VIOLARE DE DOMICILIU

-

- Advertisment -

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor și cei ai Secției 5 Poliție Rurală Rădești au efectuat 4 percheziții domiciliare, în orașul Târgu Bujor, la locuințele unor persoane bănuite de camătă, șantaj și violare de domiciliu. 

Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, polițiștii au realizat o prindere în flagrant delict, în urma căruia doi bărbați, de 55 și 35 de ani, din orașul Târgu Bujor, au fost prinși în timp ce ar fi primit din partea victimei 5.000 de lei, reprezentând dobânda la un împrumut, pe care aceștia i l-ar fi acordat.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, cei doi ar fi dat, cu titlu de împrumut, unui bărbat, din orașul Târgu Bujor, 55.000 de lei, pentru care ar fi perceput o dobândă lunară de 10.000 de lei.

Întrucât acesta nu ar fi reușit să remită sumele de bani pretinse ca dobândă, persoanele în cauză ar fi recurs la amenințări cu acte de violență, cu distrugerea locuinței prin incendiere, și chiar la propunerea de cedare a locuinței sau a activelor societății comerciale, pe care victima o deține.

La exercitarea actelor de intimidare asupra victimei, ar fi participat și alți doi bărbați, de 33 și 25 de ani, împreună cu care ar fi pătruns în locuința victimei, pentru a o determina să plătească sumele pretinse.

În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și indisponibilizați 56.700 de lei, 17.060 de euro, 300 de lire, un pistol cu bile de cauciuc, o butelie cu gaz și mai multe înscrisuri necesare administrării probatoriului. 

Cei patru bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, și, în cursul acestei zile, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you