ȘtiriReținerea pe o perioadă de 24 de ore a...

Reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

-

- Advertisment -

La data de 24.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. p.

În cauză s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2021, inculpatul a găzduit persoana vătămată într-o cameră de tip anexă din locuința sa (încăpere de aproximativ 5 metri, sumar mobilată și încălzită necorespunzător, fără baie și apă curentă) și, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia (persoană cu gradul II de handicap) și prin constrângere morală, a transportat-o într-o parcare de tiruri din județul Vâlcea, unde a obligat-o să practice prostituția în favoarea sa, însușindu-și integral sumele obținute de aceasta.
În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Astăzi, Tribunalul Vâlcea a admis propunerea procurilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Vâlcea și al lucrătorilor din cadrul SAS – IPJ Vâlcea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli pline de oameni care lucrează deja cu tehnologia, construiesc companii...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de echilibru, calm și responsabilitate. Este momentul să lăsăm...

Investiții sigure și avantajoase: MF lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 01 octombrie 2026

Județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de ieri, două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Must read

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât...

You might also likeRELATED
Recommended to you