ȘtiriCercetați pentru furt din locuințe

Cercetați pentru furt din locuințe

-

- Advertisment -

Politistii Biroului de Investigații Criminale Focșani și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au surprins, în flagrant delict, 2 bărbați, care aveau asupra lor instrumente pentru deschiderea prin forțare a ușilor sau ferestrelor și stații de emisie-recepție. 

În această dimineață, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au prins, în flagrant delict, 2 bărbați, din Cotești și Urechești, de 37 și 38 de ani, imediat după ce ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință, din comuna Bolotești, cu intenția de a sustrage bunuri.

Prinderea a fost realizată în trafic, pe o stradă din municipiul Focșani, activitatea infracțională a acestora fiind documentată aproximativ 8 luni.

Asupra acestora, au fost descoperite instrumente folosite la deschiderea, prin forţare, a încuietorii ușilor sau ferestrelor locuințelor, precum și stații de emisie-recepție.

Totodată, cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de ieri, 13 februarie, ar fi pătruns într-o locuință, din municipiul Focșani, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 8.000 de lei.

Bărbaţii vor fi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Focșani, pentru continuarea cercetărilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al polițiștilor din cadrul serviciilor de investigații criminale din Brașov, Covasna și Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli pline de oameni care lucrează deja cu tehnologia, construiesc companii...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât oricând, de echilibru, calm și responsabilitate. Este momentul să lăsăm...

Investiții sigure și avantajoase: MF lansează o nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

În perioada 5 octombrie 2026 – 6 noiembrie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 01 octombrie 2026

Județul Caraș-Severin – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de ieri, două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Must read

Victor Negrescu – ce facem concret ca România și Europa să nu rămână în urmă?

Să vorbești despre inteligența artificială în fața unei săli...

Alexandru Rogobete – Este timpul să facem România bine

Cred că România are nevoie acum, mai mult decât...

You might also likeRELATED
Recommended to you