ȘtiriDIICOT-au fost conduse, în vederea audierii, un număr de...

DIICOT-au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.

-

- Advertisment -

La data de 18.01.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019, mai multe persoane, cunoscute ca făcând parte dintr-o familie cu trecut infracțional de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracțional organizat, structurat, bazat pe relații de rudenie și interese comune, care a acționat în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de trafic și exploatare a unor victime vulnerabile financiar și emoțional.
Astfel, membrii grupării au racolat, transportat pe teritoriul mai multor state europene, cazat și înlesnit practicarea prostituției pentru mai multe victime minore și majore, foloasele materiale obținute fiind însușite în totalitate de către membrii grupării.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul SAS Iași.
Suportul de specialitatea a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Acțiune a polițiștilor de la Transporturi

În perioada 25 – 26 iunie 2026, poliţiştii secțiilor regionale de poliţie transporturi și Serviciului Siguranța Transporturilor Constanța au...

Aproximativ 5.500 de misiuni derulate și peste 100 de persoane salvate în ultimele trei zile

În acest weekend, la nivel național, s-au înregistrat 5.452 situații de urgență la care pompierii militari au răspuns cu...

Alexandru Rogobete – Reforma nu înseamnă să oprești sistemul

Hai să aprindem puțin lumina. Pentru că, dacă tot acesta este sloganul pe care s-au cheltuit milioane în ultimele...

Victpr Negrescu – Ne dorim o Românie puternică și influentă în Uniunea Europeană

Ne dorim o Românie puternică și influentă în Uniunea Europeană. Noi, social-democrații, vrem o țară respectată, care își apără...
- Advertisement -spot_img

Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetară la 31 mai 2026: Deficitul bugetar s-a redus la jumătate față de anul precedent, de la 3,35% la 1,75%...

În primele 5 luni ale anului, deficitul bugetar s-a redus cu peste 28,3 miliarde lei față de aceeași perioadă...

Guvernanță, roluri instituționale și deschidere către parteneriate strategice în implementarea Portofelului de Identitate Digitală (RoEUDIW)

Guvernul României prezintă deciziile privind implementarea portofelului european pentru identitate digitală (RoEUDIW), un proiect menit să ofere fiecărui cetățean...

Must read

Acțiune a polițiștilor de la Transporturi

În perioada 25 – 26 iunie 2026, poliţiştii secțiilor...

Aproximativ 5.500 de misiuni derulate și peste 100 de persoane salvate în ultimele trei zile

În acest weekend, la nivel național, s-au înregistrat 5.452...

You might also likeRELATED
Recommended to you