Ca în fiecare an, asistăm cu regret la începerea școlii, care a devenit un adevărat calvar pentru părinții copiilor din ani terminali, obligați de sistemul de educație să caute cu disperare soluții cu privire la pregătirea copiilor, și dacă nu ai ghinion, să dea peste dascăli dispuși contracost să ofere ce la școală nu se poate oferi. Profesorii, sau așa ziși profesori, care probabil sunt suplinitori, nu sunt în stare să transmită aproape nimic, și nu din cauza copiilor, ci din cauza nepăsării, necunoașterii și sub umbrela pandemiei și a programelor de educație. De la an la an, copiilor li se schimbă profesorii, metoda de predare și, din păcate, apar în sistem personaje din ce în ce mai nepregătite. Cum te poate ține sistemul de învățământ în circuit, când ai o rată de promovabilitate și rezultate mediocre? Să ridicam meditațiile la rang de artă și să desființăm orele la care apelăm la pregătirea extrașcolară. În curând, de la guvern, vouchere pentru meditații.
Aceasta este radiografia cruntă a începutului de an. Iar problema cu profesorii care se fac că predau la ore numai pentru a-i obliga pe părinți să-și ducă elevii la ei la meditații, este una veche. Este clar, dincolo de deficitul evident de cadre de specialitate, sistemul de învățământ este unul putred, completat cu cadre nepregătite, de regulă profesori specializați într-o disciplina, dar care predau alte 2-3 discipline pe care nu le stăpânesc. Există și cazuri de suplinitori care nu au nimic în comun cu didactica și pedagogia.
Învățământul nostru este, valoric, foarte slab, datorită unui sistem care conduce și promovează non-valori. Și lucrul acesta se răsfrânge asupra nivelului de pregătire al elevilor, în deosebi cei din clase terminale care au de desfășurat examene care să le permită accesul într-o treaptă superioară. Și, bineințeles, este un calvar pentru părinți, care sunt obligați de situație să apeleze la meditatori. Iar cheltuielile pe meditații sunt unele substanțiale. Cine îți permite. Cine nu…
Așa se ajunge ca învățământul să fie pus pe butuci de diriguitorii acestui sistem dar și de cadrele didactice care se complac în acest sistem păgubos și care nu încearcă să se opună sau să îl îmbunătățească. Care prezintă doar scuze că nu pot face una sau alta, că nu îi lasă „sistemul”, dar pe care îl uită cu sesăvârșire când interesul personal dictează altceva.
La toate acestea se adaugă ore multe de „studiu” în cadrul școlii urmate de alte ore la fel de munte dedicate temelor, „proiectelor” și învățatului, pentru că, nu-i așa, ziua unui elev are 48 de ore în cele 24 de ore din ziua dascălului…
Și ne întrebam de ce în România avem atât de mulți analfabeți funcționali. Răspunsul trebuie să îl căutam la cauză. În lipsa de preocupare a conducătorilor și în lipsa de strategie a ministerului de resort. Și, evident, în lipsa de preocupare a personalului didactic, care s-a transformat de mult timp din „Domnul Trandafir” în „Domnul Ciubuc”…
