EditorialDespre ipocrizie, prostie sau nesimțire

Despre ipocrizie, prostie sau nesimțire

-

- Advertisment -

Am avut oroarea să cunosc persoane înalt calificate, ale căror studii nu erau nici pe departe garantul bunului simț sau reflexia bunei educații primite acasă…

Ipocrizia, nesimțirea și minciuna se pare ca sunt calități cu care se mândresc,  iar caracterul grobian  iese cu brio la iveală.

Când ai frustrări,  scutul, de cele mai multe ori, este nesimțirea și minciuna, evident când nu ai și alte arme.

Am avut onoarea să cunosc oameni minunați care au dat dovadă de caracter, ale căror proptele sunt educația primită acasă, omenia și bunul simț.

Acești indivizi, care fac parte din prima categorie, sunt produsele intereselor meschine și tranzitorii puse în aplicare de lideri de carton și venetici la butoanele acestei democrații ce se pare că este într-o permanentă tranziție spre normalitate.

Păpușarii, în majoritatea lor indivizi avari și lipsiti de scrupule, croiți pe înavuțire imediată și fără o bază solidă în pregătirea necesară ocupării funcției. Își numesc în anumite poziții oameni slabi și dispuși la compromisuri la comanda acestori vătafi venetici de tranziție.

Mereu supuși, dominați de complexul inferiorității dar posedați de dorința de a conduce si a se auto-declara  șefi, este drept ceva mai mici, în frustrarea lor nativă de oameni mici promovați pe scaune mari,  șicanează, lovesc și mențin permanent o stare conflictuală.

Nesimțirea, atitudinea razboinică a acestor funcționărași vin din frustrare, așa cum precizam mai sus,  dar se reflectă  în mod deosebit în viața de zi cu zi  a Cetății, aducând deservicii grave colectivității și societății.

Tranziția  româneasca originală a creat această categorie de indivizi oportuniști.  Din păcate, nici la aproape patru decenii de la Revoluție,  societatea românească nu da semne de însănătoșire, care nu se poate face decât prin asanarea la toate nivelurile și numirea în funcții, de la cele simple la cele complexe,  doar pe meritocrație.

Pe aceștia îi întâlnim în viața de zi cu zi, atunci când ne vedem de drumul nostru sau, mai grav, atunci când putem face un bine semenilor noștri dar doar dacă ne supunem toanelor și egoismului acestor oameni ai timpului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you