Social

Săptămâna prevenerii criminalității – Ediția 2025

              În perioada 26 - 30 mai 2025, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează, la nivel național, evenimentul Săptămâna Prevenirii...

Peste 2.800 de intervenții, în sprijinul cetățenilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.900 de fapte contravenționale, iar...

Peste 2.600 de intervenții, în sprijinul cetățenilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.400 de fapte contravenționale, iar...

19 – 25 Mai 2025 – Săptămâna Școală în Siguranță

În perioada 19 – 25 mai 2025, Direcția Siguranța Școlară organizează, la nivel național, evenimentul „Săptămâna Școală în Siguranță” care va consta...

Marcel Boloș – Am votat astăzi la Bruxelles

Am votat astăzi la Bruxelles. Din inima Europei, pentru calea europeană a României. Suntem aici în mijlocul unor negocieri importante, în care nu toate punctele...

Gabriela Firea – Am susținut protecția drepturilor copiilor și femeilor în raportul Parlamentului European

Am susținut protecția drepturilor copiilor și femeilor în raportul Parlamentului European privind drepturile omului și democrația în lume pentru anul 2024. Parlamentul European a...

Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și la nivelul județului Ilfov

Începând de joi, 15 mai 2025, procesul de emitere a noii cărți electronice de identitate a fost extins și în județul Ilfov. Cetățenii care au...

România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza printr-o nouă operațiune de evacuare medicală

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și cu alte instituții ale statului...

Latest news

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene. Miza este uriașă pentru România și pentru viitorul Europei. Bugetul...
- Advertisement -spot_img

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În...

Alexandru Rogobete – România produce medicamente de calitate

România produce medicamente de calitate! Iar industria farmaceutică românească poate deveni un motor important de dezvoltare economică. Am vizitat fabrica...

Must read

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene....

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste...

You might also likeRELATED
Recommended to you

Misiunile desfășurate de pompieri în weekend

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari...

Republica Serbia – miting de amploare în Belgrad și în alte orașe mari

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se...

Declarație, Marcel Ciolacu

Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție...