ȘtiriInvestigare a Criminalității Economice

Investigare a Criminalității Economice

-

- Advertisment -

Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, respectiv ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Caracal, efectuează 42 de percheziții domiciliare la persoane în dosare penale în care sunt cercetate persoane fizice și juridice pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

În cauzele penale instrumentate de polițiști de investigare a criminalității economice, două persoane, în calitate de administratori a două societăți comerciale, sunt bănuite că în perioada 2014-2018, ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de la mai mulți furnizori, diminuându-și astfel obligațiile de plată la bugetul statului.

În altă cauză penală, trei persoane sunt bănuite că în cursul anului 2021, ar fi colectat, transportat și comercializat, în repetate rânduri, deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență, iar în alte situații, aceștia ar fi folosit avize de însoțire a mărfii, aparținând mai multor societăți comerciale, fără a fi declarate organelor fiscale.

În cauzele penale instrumentate de polițiștii de investigații criminale, mai multe persoane sunt bănuite că în perioada martie 2021 – prezent, ar fi săvârșit mai multe furturi, în străinătate, iar bunurile ar fi fost aduse în țară, unde ar fi fost vândute altor persoane.

De asemenea, alte persoane sunt bănuite că în perioada iulie-decembrie 2021, ar fi săvârșit mai multe furturi, în municipiul Caracal.

La activități participă peste 100 de polițiști, 25 de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și peste 40 de Jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you