ȘtiriProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Galați...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore

-

- Advertisment -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 martie 2022, a inculpatelor:

ŞINCAR DORINA CERASELLA, medic stomatolog și conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen,  pentru săvârșirea infracțiunilor de: 

– trafic de influenţă,

– luare de mită,

– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

GRECU GINA PĂUNIŢA, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, pentru săvârșirea infracțiunilor de :

– complicitate la trafic de influenţă şi

-complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

ZALIMOV ANTOANELA ANDREEA, medic stomatolog,pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Şincar Dorina Cerasella, în calitățile menționate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000  euro de la trei medici rezidenți candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că , prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a  respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei 3 rezidenți. 

Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Şincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 2.000 euro pretinsă în legătură cu cele menționate anterior. 

În plus, în zilele de 15-16 noiembrie 2021, preşedinta  comisiei de examen Şincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informaţii  nedestinate publicităţii.   Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).

În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Şincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păuniţa, secretara al comisiei de examen.

În legătură cu același examen, inculpata Şincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea și ulterior ar fi primit, prin intermediar, în perioada 02-04 decembrie 2021, produse alimentare, drept recompensă de la un candidat care promovase examenul respectiv. 

Inculpatelor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 4 martie 2022, cele trei inculpate sunt prezentate Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție,  Inspectoratului de jandarmi Județean Galați și Direcției de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile în care un cetățean al Uniunii are o urgență într-un...

Victor Negrescu – Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale

Fondurile europene trebuie să ajungă mai repede în comunitățile locale și să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Drumuri mai...

Situația incendiilor de vegetație uscată și fond forestier de amploare – 30 septembrie 2026

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN – Parcul Național Domogled-Valea CerneiÎn cursul zilei de astăzi, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat peste 1.750 de situații de urgență înregistrate la nivel național.În...

Gabriela Firea – Voi continua să susțin că femeile au nevoie de măsuri de protecție

28 de femei au fost ucise de parteneri de la începutul acestui an. Zeci de familii distruse, copii rămași...

Must read

Ministerul Culturii – „Gala UNESCO 70 – România”

În urmă cu 70 de ani, România adera la...

Rareș Bogdan – Programul „Pericles”

Am adoptat în Comisia LIBE proceduri rapide pentru situațiile...

You might also likeRELATED
Recommended to you