În urmă cu 70 de ani, România adera la UNESCO. De atunci, această legătură s-a construit prin oamenii care cercetează, creează, predau și au grijă de patrimoniu. Despre munca lor și despre ceea ce avem de făcut mai departe a fost și seara de ieri, de la Opera Națională București.
„Gala UNESCO 70 – România” a fost organizată de Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Alături de secretarul general al Comisiei, Ligia Deca, au luat cuvântul Sorin Costreie, care a transmis mesajul Președintelui României, ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian, ministrul culturii, Demeter András István și Excelența Sa Simona Mirela Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.
În discursul său, ministrul culturii a amintit că pacea este fragilă și că protejarea ei ține și de cultură. Este o idee de la care a pornit UNESCO: oamenii pot construi pacea prin educație, știință, cultură și prin dorința de a se cunoaște unii pe ceilalți.
Seara a continuat cu lansarea emisiunii filatelice „România – acolo unde tradiția inspiră viitorul”, dedicată patrimoniului cultural imaterial românesc înscris în Lista Reprezentativă UNESCO, precum și cu recitalul susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Constantin Grigore, avându-i ca soliști pe soprana Mihaela Hotea și tenorul Andrei Mihalcea. Filmele și documentarele despre muzică, geoparcuri și cei 70 de ani de cooperare au completat programul, alături de expozițiile „Măiastra” și „Puntea generațiilor – 70 de ani de educație și știință”.
România a adus în UNESCO patrimoniul său, dar și oameni, idei și proiecte din educație, știință și cultură. Aniversarea ne amintește că această contribuție se construiește în continuare, prin ceea ce alegem să protejăm, să cercetăm și să dăm mai departe.



