SocialBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Salvatorii au gestionat, pe parcursul zilei de ieri, 22 septembrie, peste 1.600 situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai numeroase misiuni și acțiuni din competență au fost derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Prahova, Cluj, Mureș, Galați,
Brașov și Argeș.
Astfel, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a mai mult de 100 de incendii produse în diferite zone ale țării. Din totalul acestora, un procent de peste 65% l-au reprezentat misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri. Suprafața de teren afectată a fost de peste 250 de hectare.
Eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în aproximativ 200 astfel de situații.
Totodată, ca urmare a solicitărilor primite, echipajele SMURD au asistat medical peste 1.300 de persoane, iar alte 5 au fost salvate din incendii sau din diverse situații critice.
În acest interval de timp, salvatorii au gestionat eficient și cele 7 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.
De asemenea, pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 18 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea au semnalat prezența animalelor sălbatice.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor apropiați, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți și cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația pentru mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

Serviciul Informare li Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene. Miza este uriașă pentru România și pentru viitorul Europei. Bugetul...

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În...

Alexandru Rogobete – România produce medicamente de calitate

România produce medicamente de calitate! Iar industria farmaceutică românească poate deveni un motor important de dezvoltare economică. Am vizitat fabrica...

Mesajul prim-ministrului Luca Niculescu de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Astăzi îi onorăm pe militarii români care au participat la misiuni în teatrele de operații, departe de țară și...
- Advertisement -spot_img

Activitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 09 noiembrie, pompierii au gestionat peste 1.600 de misiuni. Intervențiile au vizat, în principal,...

Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor...

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (3)–(19) din Ordonanța...

Must read

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene....

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste...

You might also likeRELATED
Recommended to you