SocialBilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

-

- Advertisment -

Pe parcursul ultimelor trei zile, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin primite din partea populației. În acest sens, echipajele operative au intervenit cu promptitudine în aproape 5.650 situații de urgență înregistrate la nivel național.
Dintre acestea, cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical peste 4.400 persoane aflate în dificultate.
De asemenea, colegii noștri au intervenit în mai mult de 750 de cazuri în sprijinul comunităților, misiuni ce au constat, în principal, în salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN, precum și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
Totodată, salvatorii au acționat în 22 situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor de circulație.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, în ultimele 72 de ore, echipajele de stingere au localizat și lichidat cele aproximativ 450 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, reușind astfel să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți. Dintre acestea peste 300 de intervenții au fost la arderi necontrolate la fond forestier, vegetație uscată, deșeuri, în urma cărora mai mult de 900 hectare de teren au fost afectate.
Un pericol al acestei perioade marcată de temperaturi caniculare îl reprezintă incendiile de vegetație uscată.
Este important de subliniat faptul că, în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și
100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase, pentru a proteja mediul și siguranța publică.
În plus, precizăm că arderile necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, dar și faptul că acestea dăunează habitatului animalelor, punându-le în pericol viața!
Reamintim faptul că, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE
INTERZISĂ!”.

Campania are ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile majore generate de incendiile de vegetație, precum și promovarea unui comportament responsabil, în vederea protejării vieții, bunurilor și mediului înconjurător și
transmite câteva recomandări esențiale pentru siguranța cetățenilor:
nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență numărul 112.
De asemenea, pe timpul misiunilor desfășurate în ultimele 72 de ore, 42 persoane au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către pompierii militari.
Pentru informarea populației au fost transmise 70 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase în proximitatea comunităților și posibilitatea producerii fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.
Fiți prevăzători! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene. Miza este uriașă pentru România și pentru viitorul Europei. Bugetul...

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În...

Alexandru Rogobete – România produce medicamente de calitate

România produce medicamente de calitate! Iar industria farmaceutică românească poate deveni un motor important de dezvoltare economică. Am vizitat fabrica...

Mesajul prim-ministrului Luca Niculescu de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Astăzi îi onorăm pe militarii români care au participat la misiuni în teatrele de operații, departe de țară și...
- Advertisement -spot_img

Activitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 09 noiembrie, pompierii au gestionat peste 1.600 de misiuni. Intervențiile au vizat, în principal,...

Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor...

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (3)–(19) din Ordonanța...

Must read

Victor Negrescu – Negocieri cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene

Negocieri dificile cu statele membre pentru bugetul Uniunii Europene....

Peste 1.500 de misiuni derulate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste...

You might also likeRELATED
Recommended to you