În weekendul 16–18 octombrie, pompierii au gestionat 4.586 de situații de urgență la nivel național, intervențiile vizând stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, precum și protejarea comunităților.
În cele trei zile, echipajele de stingere au intervenit pentru lichidarea a 237 de incendii, dintre care 92 au fost incendii de vegetație uscată și fond forestier.
Totodată, salvatorii au desfășurat 100 de misiuni de căutare și salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, precum și alte 419 intervenții pentru gestionarea unor situații care puteau pune în pericol vieți omenești și comunități.
Echipajele SMURD au acordat asistență medicală de urgență în 3.817 cazuri, în timp ce echipajele de descarcerare au intervenit în 13 situații.
Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în aceeași perioadă, pompierii au desfășurat 179 de controale, în vederea identificării și reducerii riscurilor.
De asemenea, pentru avertizarea și informarea populației, au fost transmise 41 de mesaje RO- ALERT, cele mai multe dintre acestea vizând semnalarea prezenței animalelor sălbatice în zone locuite.
Pompierii rămân mobilizați pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru protejarea vieții, a bunurilor și a comunităților.
Pentru mai multe informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația mobilă DSU, disponibilă în App Store și Google Play.
Serviciul Informare și Relații Publice


