În cursul zilei de ieri, 14 octombrie 2026, pompierii militari au gestionat peste 1.700 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În intervalul menționat, echipajele SMURD au intervenit în aproximativ 1.500 de cazuri, pentru acordarea măsurilor de prim ajutor.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 56 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, ieri, colegii noștri au intervenit la mai mult de 170 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
În perioada de referință, 7 persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți informați și accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.
Serviciul Informare și Relații Publice


