SocialMisiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Aproape 1.900 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii salvatori, în ultimele 24 de ore, la nivel național. Misiunile desfășurate au vizat acordarea primului ajutor calificat, stingerea incendiilor și intervențiile destinate protejării comunităților.
În această perioadă, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a mai mult de 200 de incendii și au gestionat alte 211 situații de urgență care puteau pune în pericol cetățenii, bunurile acestora sau siguranța animalelor.
Un număr semnificativ din totalul misiunilor de stingere a incendiilor, respectiv 160 de intervenții, a fost reprezentat de incendiile de vegetație uscată, care au afectat aproximativ 600 de hectare de teren.
Atragem din nou atenția asupra faptului că incendierea vegetației uscate este interzisă prin lege și poate avea consecințe devastatoare. Un gest aparent neînsemnat poate provoca pagube importante, poate pune în pericol vieți omenești și poate favoriza propagarea rapidă a focului.
Tot în cursul zilei de ieri, echipajele SMURD au desfășurat peste 1.400 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat, asistând medical 1.452 de persoane. De asemenea, 12 persoane au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri.
Pentru avertizarea populației cu privire la riscurile iminente, în ultimele 24 de ore au fost transmise 19 mesaje RO-ALERT, ce au semnalat prezența animalelor periculoase în localități din 10 județe.
Siguranța începe cu prevenția. Informați-vă din surse oficiale și respectați recomandările autorităților privind comportamentul adecvat înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență. Mai multe informații utile sunt disponibile pe platforma națională
https://fiipregatit.ro/, dar și pe aplicația mobilă DSU, ce poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații

Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a arătat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când finanțarea nu ține...

Ministerul Finanțelor pune în transparență proiectul de hotărâre privind menținerea măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți

Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și...
- Advertisement -spot_img

Guvernul României accelerează eforturile pentru efectuarea ultimelor plăți din PNRR

Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. În cadrul ședinței convocate,...

Construcția spitalelor continuă!

Construcția spitalelor continuă! Nu abandonăm investițiile. Construim mai departe! Am spus de la început un lucru foarte clar: transferul proiectelor...

Must read

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat...

You might also likeRELATED
Recommended to you