SocialBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Salvatorii au gestionat, pe parcursul zilei de ieri, 03 septembrie, peste 1.750 situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai numeroase misiuni și acțiuni din competență au fost derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Cluj, Mureș, Argeș și Galați.
Astfel, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea celor 129 incendii produse în diferite zone ale țării. Din totalul acestora, un procent de aproape 75% l-au reprezentat misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri. Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 400 de hectare.
Arderea vegetației uscate este interzisă! Reamintim faptul că în perioada 15 iulie – 15 octombrie, IGSU desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”, prin care sunt transmise câteva recomandări esențiale: nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență numărul 112.
De asemenea, în acest interval de timp, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în aproape 200 astfel de situații.
Totodată, echipajele SMURD au gestionat peste 1.400 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.462 persoane au fost asistate medical.
Ieri, salvatorii au gestionat eficient și cele 4 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.
Pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 17 mesaje RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor sălbatice în localități din 9 județe.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor apropiați, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți și cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația pentru mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

IGSU / Serviciul Informare și Realații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații

Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a arătat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când finanțarea nu ține...

Ministerul Finanțelor pune în transparență proiectul de hotărâre privind menținerea măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți

Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și...
- Advertisement -spot_img

Guvernul României accelerează eforturile pentru efectuarea ultimelor plăți din PNRR

Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. În cadrul ședinței convocate,...

Construcția spitalelor continuă!

Construcția spitalelor continuă! Nu abandonăm investițiile. Construim mai departe! Am spus de la început un lucru foarte clar: transferul proiectelor...

Must read

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat...

You might also likeRELATED
Recommended to you