SocialActivitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

Activitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Ieri, 21 iulie, pompierii salvatori au fost solicitați să intervină în aproximativ 2.000 situații de urgență, ce au vizat acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și misiuni destinate protecției comunităților.
Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au gestionat peste 1.500 de intervenții de prim ajutor, în urma cărora 1.564 de persoane au primit îngrijiri medicale.
Totodată, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 94 de incendii produse în diferite zone ale țării și au desfășurat mai mult de 300 misiuni de protecție a comunităților, ce au vizat, în principal, salvarea persoanelor și animalelor aflate în situații care le puneau viața în pericol, precum și gestionarea altor situații de urgență ce puteau afecta siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora.
De asemenea, în această perioadă, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe timpul misiunilor desfășurate, 16 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Concomitent cu aceste misiuni, pompierii militari au acționat și pentru înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă. Astfel, urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în intervalul 21.07.2026, ora 08:00 – 22.07.2026, ora 08:00, s-au înregistrat efecte în 12 localități din 3 județe (DB, DJ și PH ), unde colegii noștri au intervenit pentru evacuarea apei din 23 case, 2 beciuri/subsoluri, 7 curți, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 3 imobile, degajarea a 2 stâlpi și 34 de copaci prăbușiți. În urma acestor evenimente au fost avariate 25 autoturisme.
Totodată, în ultimele 24 de ore, ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice din zilele precedente, s-au continuat acțiunile de înlăturare a efectelor negative (evacuarea apei, decolmatarea șanțurilor, îndepărtarea aluviunilor și noroiului) în localitățile Breaza și Bușteni
din județul Prahova.
În ceea ce privește avertizarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, pe parcursul zilei de ieri, au fost transmise 22 de mesaje RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase și posibilitatea producerii fenomenelor hidro-meteorologice
periculoase, în localități din mai multe județe din țară.
*
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you