Astăzi am avut onoarea de a mă întâlni cu Protosul Sfântului Munte Athos, Gheronda Gheorghe Vatopedinul, cu care am vorbit, simplu, despre bine. Despre responsabilitatea fiecăruia de a lăsa lumea puțin mai bună decât a găsit-o și despre faptul că binele se face prin oameni, cu răbdare, cu smerenie și cu bună-credință.
Am avut binecuvântarea de a petrece timp alături de călugării de aici, într-un loc în care liniștea spune mai mult decât o mie de cuvinte. Am stat. Am ascultat. M-am ascultat. Și m-am rugat.
M-am rugat pentru sănătatea noastră, a tuturor. Pentru familiile care trec prin încercări, pentru cei bolnavi, pentru medicii care luptă în fiecare zi, pentru oamenii care își duc poverile în tăcere și pentru toți cei care au nevoie de o rază de speranță.
Dincolo de orice funcție, sunt și eu om. Am momente de îndoială, de oboseală și de căutare. Cred că fiecare dintre noi are nevoie, din când în când, de un loc în care să își regăsească sufletul.
Aici am înțeles încă o dată că adevărata putere nu înseamnă să fii deasupra oamenilor, ci să fii alături de ei. Poate că acesta este și rostul oricărei funcții publice. Dincolo de politică, de orgolii și de competiții, rămâne o singură întrebare care contează cu adevărat: cât bine ai făcut oamenilor?
Mă întorc de la Athos mai liniștit, mai împăcat și mai hotărât. Cu fața către oameni. Cu credința că România are nevoie de mai puțină învrăjbire și de mai multă bunătate, de mai puțin zgomot și de mai multă construcție.
Iar eu voi încerca, în fiecare zi, să nu uit ceea ce am simțit aici: că funcțiile trec, dar binele pe care îl faci oamenilor rămâne.
O să fie bine!
