În cursul zilei de ieri (13.07.2026), pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor aproape 2.000 solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
Majoritatea misiunilor au fost ale echipajelor SMURD, în urma cărora aproximativ 1.550 persoane au fost asistate medical.
Pe lângă aceste tipuri de intervenții, pompierii au acționat pentru stingerea celor 85 de incendii înregistrate la nivel național, reușind să limiteze extinderea flăcărilor și să prevină alte pericole.
Eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în 270 astfel de situații.
În acest interval de timp, salvatorii au gestionat eficient și cele 5 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere, iar 11 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Totodată, în ultimele 24 de ore, pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 12 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor sălbatice.
Pompierii salvatori sunt și rămân la datorie pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență ce pot afecta vieți și bunuri.
Fiți prevăzători!
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.
Serviciul Informare și Relații Publice


