ComunicatÎntrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu ministrul afacerilor...

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu ministrul afacerilor externe din Canada, Anita Anand

-

- Advertisment -


Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut luni, 6 iulie 2026, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Canadei, Anita Anand, aflată în vizită oficială la București.

Cei doi miniștri au reafirmat caracterul solid și dinamic al relației bilaterale româno-canadiene și cooperarea strânsă dintre cele două state, fundamentată pe valorile împărtășite și pe angajamentul comun pentru consolidarea securității euro-atlantice și a ordinii internaționale bazate pe reguli.

Agenda discuțiilor a vizat aprofundarea cooperării bilaterale, cu accent pe domeniile apărării și securității, dezvoltării schimburilor economice și comerciale, energiei nucleare, precum și consolidarea cooperării în cadrul Uniunii Europene și al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

În contextul pregătirii Summit-ului NATO de la Ankara (7-8 iulie 2026), cei doi miniștri au avut un schimb de opinii privind prioritățile comune în cadrul Alianței, subliniind importanța continuării investițiilor în apărare și a consolidării posturii de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic.

Ministrul român al afacerilor externe a evidențiat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și a apreciat contribuția constantă a Canadei la consolidarea securității regionale. Totodată, a subliniat necesitatea intensificării cooperării pentru contracararea amenințărilor hibride și a interferențelor străine, domeniu cu un potențial semnificativ de cooperare interinstituțională între România și Canada.

În cadrul întrevederii a fost abordat și procesul de actualizare a Foii de parcurs anexate Declarației de Parteneriat Consolidat dintre România și Canada, în vederea reflectării progreselor făcute și a evoluțiilor recente ale relației bilaterale. În acest context, cei doi miniștri au evidențiat caracterul pragmatic și orientat spre rezultate al parteneriatului româno-canadian, ilustrat de progresele înregistrate în cooperarea din domeniul energiei nucleare, inclusiv avansarea proiectelor de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, bazate pe tehnologia canadiană CANDU, și marcarea a 30 de ani de la punerea în funcțiune a Unității 1.

Cei doi șefi ai diplomației au avut un schimb de opinii pe tema proiectului Băncii canadiene pentru Apărare, Securitate și Reziliență (Defence, Security and Resilience Bank), o inițiativă multilaterală care urmărește identificarea de noi mecanisme de finanțare pentru consolidarea industriilor naționale de apărare, cu accent pe sprijinirea companiilor mici și mijlocii, finanțarea achizițiilor militare și a producției industriale.

Referitor la cooperarea în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, ministrul român al afacerilor externe a evocat candidatura din partea României, pentru funcția de secretar general al Francofoniei, evidențiind tradiția francofonă comună a celor două state și potențialul organizației de a contribui inclusiv la consolidarea cooperării economice și comerciale între statele membre. Totodată, a salutat intenția Canadei de a găzdui Sommet-ul Francofoniei din 2028, la Ottawa.

În ceea ce privește cooperarea dintre Uniunea Europeană și Canada, partea română a reiterat sprijinul pentru aprofundarea sprijinului în domeniul apărării și a salutat participarea semnificativă a Canadei la mecanismul SAFE, ca stat din afara Uniunii Europene care poate participa la acest program.

Cei doi miniștri au evidențiat perspectivele favorabile de extindere a cooperării economice și comerciale în domenii strategice, inclusiv cu sprijinul comunității româno-canadiene.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relații cu Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Finanțelor și ANAF organizează un program de instruire, alături de experți OECD și ai administrației fiscale din Marea Britanie, privind analiza serviciilor intragrup

În perioada 7–9 iulie 2026, Ministerul Finanțelor și Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară un program de instruire...

Pompierii români continuă lupta cu incendiile de vegetație din Franța

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii români din cadrul modulului național specializat de stins incendii de pădure au continuat...

Atunci când datele vorbesc de la sine: sistemul big-data al Agenției funcționează

Pe măsura consolidării digitalizării la nivelul instituției, Agenția Națională de Integritate a obținut primele rezultate operaționale ca urmare a...

Acțiune a polițiștilor de la Transporturi

În perioada 25 – 26 iunie 2026, poliţiştii secțiilor regionale de poliţie transporturi și Serviciului Siguranța Transporturilor Constanța au...
- Advertisement -spot_img

Aproximativ 5.500 de misiuni derulate și peste 100 de persoane salvate în ultimele trei zile

În acest weekend, la nivel național, s-au înregistrat 5.452 situații de urgență la care pompierii militari au răspuns cu...

Alexandru Rogobete – Reforma nu înseamnă să oprești sistemul

Hai să aprindem puțin lumina. Pentru că, dacă tot acesta este sloganul pe care s-au cheltuit milioane în ultimele...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you