ComunicatÎntrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu omologul indian,...

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu omologul indian, dr. Subrahmanyam Jaishankar

-

- Advertisment -


Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut, la 28 mai 2026, o întrevedere cu omologul indian, dr. Subrahmanyam Jaishankar, în marja reuniunii informale a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (Gymnich).

„România și India au atins pragul de 1,287 miliarde USD schimburi bilaterale în 2025, cu o tendință foarte bună de creștere de peste 20% față de 2024. Am promis anul trecut deblocarea comisiei mixte de cooperare economică, după 8 ani, și împreună cu Ministerul Economiei am reușit să aducem un nou dinamism relației. Accelerarea investițiilor în mai puțin de un an susține necesitatea pregătirii mediului economic din ambele state pentru valorificarea oportunităților generate de viitorul Acord de Liber Schimb UE – India, cu sprijinul misiunilor noastre diplomatice. Am apreciat contribuția ministrului Jaishankar privind abordările necesare la nivel diplomatic pentru eliberarea strâmtorii Ormuz”, a declarat Oana Țoiu.

Este cea de-a patra întâlnire a celor doi miniștri de externe și discuția a fost axată și pe calendarul viitoarelor vizite în România, preconizate în acest an.

Întâlnirea a reconfirmat angajamentul comun pentru intensificarea dialogului politic la nivel înalt și aprofundarea cooperării multisectoriale, în vederea consolidării dimensiunii strategice a Parteneriatului Extins România-India.

Organizarea, la 26 mai 2026, la New Delhi, a reuniunii Comitetului Mixt de cooperare în domeniul apărării este, de asemenea, un rezultat al dinamizării relației bilaterale.

Cei doi oficiali au reliefat perspectivele favorabile de extindere a cooperării investiționale în domenii precum industria de apărare, energia regenerabilă, industria siderurgică, industria auto, producția de fertilizatori și infrastructura portuară.

Discuțiile au vizat, de asemenea, evoluțiile din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul asupra securității energetice și a proiectelor de conectivitate, inclusiv Coridorul Economic India – Orientul Mijlociu – Europa (IMEC), fiind abordate și inițiativele internaționale privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relații cu Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

A XX-a Conferință Națională a INRMFB, la Băile Govora: patru zile dedicate medicinei de recuperare, inovației și viitorului balneologiei românești

Adrian Miulescu, managerul INRMFB: o viziune orientată spre modernizare și digitalizare În dezvoltarea actuală a INRMFB, un nume important este...

Peste 1.800 de misiuni gestionate, în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 19 august, salvatorii au gestionat 1.855 de solicitări primite din partea populației, ce au...

Republica Macedonia de Nord – Aglomerație la punctul de trecere a frontierei Tabanovce

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească în/dinspre Republica Macedonia de...

 Funcționalitatea ”Link de plată” în aplicația e-Terra, reactivată

Funcționalitatea ”Link de plată” în aplicația e-Terra, care permite persoanelor autorizate și notarilor să trimită beneficiarului un link unic...
- Advertisement -spot_img

Peste 1 miliard de euro pentru transformarea cercetării în producție și dezvoltarea tehnologiilor avansate în România Programul de finanțare pentru tehnologie al Ministerului Finanțelor...

Ministerul Finanțelor propune în ședința de Guvern de astăzi proiectul de Hotãrâre privind instituirea TechUp România, un nou instrument...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Ieri, 18 august, salvatorii au fost la datorie și au răspuns prompt celor aproape 2.000 de solicitări venite din...

Must read

Peste 1.800 de misiuni gestionate, în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 19 august, salvatorii au...

You might also likeRELATED
Recommended to you