SocialBilanțul misiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat aproximativ 1.700 situații de urgență înregistrate la nivel național.
Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au desfășurat acțiuni pentru lichidarea celor 100 de incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, eforturile colegilor noștri au fost concentrate și pe acțiunile destinate protecției comunităților, salvatorii acționând prompt pentru gestionarea celor aproape 200 solicitări privind deblocarea de persoane sau animale și alte situații care puteau pune în pericol vieți și
bunuri.
Concomitent cu aceste tipuri de intervenții, pe parcursul zilei de ieri, cele mai multe solicitări au fost cele pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical aproximativ 1.400 de persoane aflate în dificultate. Datorită răspunsului
prompt al salvatorilor, au fost salvate 5 persoane aflate în situații critice.
Pentru protecția populației, în acestă perioadă, au fost transmise 10 mesaje prin sistemul RO- ALERT, majoritatea dintre acestea au vizat prezența animalelor sălbatice în localități din județele Brașov, Buzău, Covasna, Harghita și Mureș.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you